16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyle"Mission: Impossible - Fallout" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul...

“Mission: Impossible – Fallout” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul “Mission: Impossible – Fallout”, regizat de Christopher McQuarrie, produs de Paramount şi turnat în mare parte în Franţa, a obţinut weekendul trecut încasări de 35 de milioane de dolari în America de Nord (124,5 milioane de dolari pe plan mondial).

În această peliculă, agentul Ethan Hunt şi echipa sa IMD (Impossible Mission Force), alcătuită din specialişti în spionaj în condiţii extreme, se lansează într-o cursă contracronometru pentru a recupera un recipient cu plutoniu, furat de o organizaţie teroristă internaţională.

Pe locul al doilea în box office-ul nord-american a debutat pelicula de animaţie “Christopher Robin”, produsă de studioul Disney, ce prezintă noile aventuri ale ursului Winnie The Pooh, în care personajul Christopher Robin – interpretat de Ewan McGregor – devenit adult, îşi regăseşte prietenii din copilărie.

Acest film a obţinut încasări de 25 de milioane de dolari în primul weekend de proiecţii în cinematografele nord-americane.

“The Spy Who Dumped Me”, o comedie de spionaj cu Mila Kunis, a debutat pe poziţia a treia, cu încasări de 12,3 milioane de dolari de vineri până duminică.

Un omagiu muzical adus trupei suedeze Abba, comedia ”Mamma Mia! Here We Go Again”, a pierdut două locuri şi a coborât pe poziţia a patra, cu încasări de 9 milioane de dolari.

Filmul ”Equalizer 2”, cu Denzel Washington în rolul principal, a pierdut la rândul său două poziţii şi a coborât pe locul al cincilea, cu încasări de 8,8 milioane de dolari.

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 – “Hotel Transylvania 3: Summer Vacation” (8,2 milioane de dolari, 136,5 milioane de dolari în patru săptămâni)

7 – “Ant-Man and the Wasp” (6,2 milioane de dolari, 195,5 milioane de dolari în cinci săptămâni)

8 – “The Darkest Minds” (5,8 milioane de dolari în weekendul de debut)

9 – “Incredibles 2” (5 milioane de dolari, 583,1 milioane de dolari în opt săptămâni)

10 – “Teen Titans Go! To The Movies” (4,8 milioane de dolari, 20,8 milioane de dolari în două săptămâni).

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă