11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleLegenda lui Liverpool, Steven Gerrard, s-a retras la 36 de ani. „Când...

Legenda lui Liverpool, Steven Gerrard, s-a retras la 36 de ani. „Când o să mor, să mă aduceți pe Anfield!“

Steven Gerrard, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Angliei, a anunțat că se retrage la 36 de ani. Un campion veritabil, omul care a scris istorie pentru Liverpool a jucat ultima oară în Liga nord–americană de fotbal, la LA Galaxy.

„Când o să mor, să nu mă duceți la spital, ci pe Anfield“, a fost declarația de dragoste a lui Gerrard pentru Liverpool. Pe Anfield Road, fostul mare mijlocaș a evoluat între 1998 și 2015, reușind să câștige Liga Campionilor, Cupa UEFA, Supercupa Europei, dar și Cupa Angliei. În total, au fost nouă trofee, 710 meciuri oficiale și 186 de goluri. Marele regret este că nu a cucerit niciodată Premier League, competiție pe care Liverpool a câștigat-o de 18 ori, ultima oară însă în sezonul 1989-1990, pe vremea când în atacul englezilor juca și galezul Ian Rush.

Meci de referință cu AC Milan

Steven Gerrard a fost însă un om esențial și în națio-nala Angliei. El ocupă locul al patrulea în topul celor mai selecționați jucători, cu 114 meciuri. În tricoul Angliei, Gerrard a bifat șase turnee finale de Campionat Mondial și European, în trei dintre acestea fiind chiar căpitanul echipei.

Meciul de referință al lui Gerrard este finala Ligii Cam-pionilor dintre AC Milan și Liverpool, care a avut loc în 2005, la Istanbul. A fost o finală de neuitat, poate cea mai dramatică din istoria competiției. Cu Steven Gerrard căpitan, Liverpool a trecut de Milan după o revenire fantastică, în repriza secundă. La pauză, italienii conduși de Carlo Ancelotti, antrenorul de acum al lui Bayern, se și vedeau câștigători.  A fost 3-0, după reușitele lui Maldini și Cres-po. Numai că Gerrard, care a jucat extraordinar, a dat tonul revenirii în repriza secundă, prin golul din minutul 54. Nu a fost un simplu foc de paie. Smicer a redus din diferență, iar Xabi Alonso a egalat, dintr-un penalty scos chiar de Gerrard, după un duel cu Gattuso. În minutul 60, scorul era 3-3.

Revenire incredibilă a lui Liverpool!

S-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde englezii au transformat trei penalty-uri, față de cele doar două ale italienilor. Iar Liver-pool, cu Rafa Benitez pe bancă, a reușit miracolul, cu o echipă din care au mai făcut parte Kewell, Milan Baros, portarul polonez Dudek, Hamann sau Hyypia.

„Am fost rivali și am trăit o finală de neuitat. Felici-tări, Steven Gerrard, ai avut o carieră incredibilă“, a fost mesajul transmis de brazi-lianul Kaka, adversarul englezului din finala Ligii Campionilor.

Fanul din România

La finala memorabilă de la Istanbul a fost prezent și Bogdan Milea, un fan înfocat al „cormoranilor“, care încearcă să ajungă an de an pe Anfield. Pentru fanul român al lui Liverpool, Steven Gerrard este un nume legendar, pe care nu îl va uita niciodată.

„Pentru mine, Steven Gerrard reprezintă un prototip rar de fotbalist, unul care căra pianul și putea să cânte la el în același timp. Un fotbalist care, timp de 17 ani, a alergat într-o cursă nebună pentru echipa lui de suflet, pentru recuperarea gloriei pierdute. A avut o noapte magică la Istanbul, la 21 de ani de la ultima Cupă a Campionilor cucerită de Liverpool. A marcat, probabil, cel mai important gol al carierei în seara respectivă și nu s-a bucurat. Le-a făcut doar semn suporterilor că are și mai mare nevoie de ei, pentru că erau două goluri de recuperat. Ironia care nu doarme niciodată s-a gândit să-l facă să alunece în cea mai importantă cursă pentru el, pentru clubul lui, pentru alte mii de suflete aflate în așteptare de mai bine de două decenii. L-a făcut să alunece tocmai pe el, băiatul de casă. Unul dintre rarii băieți de casă din fotbal“, povestește Bogdan, cu o emoție caracteristică unor suporteri cum rar mai întâlnim în zilele noastre, mai ales în țară.

Meciurile cu Rapid și Steaua

Steven Gerrard a jucat și împotriva unor echipe din România. Prima oară, la începutul carierei, în 2000, a eliminat-o cu Liverpool pe Rapid, din Cupa UEFA, după o dublă manșă surprinzător de echilibrată, în care un singur gol a făcut diferența.

Apoi, Gerrard a dat peste Steaua lui Pițurcă, trei ani mai târziu, tot în Cupa UEFA. Englezii au avut emoții și de această dată, calificându-se mai departe după un 1-1 la București și o victorie pe Anfield cu 1-0.

Daniel Oprița nu a uitat întâlnirea cu marele Gerrard și spune că Steven a fost unul dintre idolii lui. „Eu chiar țin cu Liverpool, iar Gerrard a fost un fotba-list uriaș, unul dintre idolii mei. M-am mirat când a plecat de la Liverpool, pentru că mai putea să joace acolo. Pe Anfield am jucat într-o atmosferă extraordinară, cum rar întâlnești. Țin minte că Gerrard a avut o intrare mai tare la Mirel Rădoi, care are și acum o cicatrice pe tibie. Îl tot tachinez pe Mirel pe tema asta și îi spun că are o amintire de la o legendă, nu de la oricine. Nu se pot lăuda mulți cu asta“, a glumit fostul antrenor al Stelei, în prezent antrenor în Liga a II-a, la Juventus București.

Fără Gerrard în teren, care ar putea să ajungă în staff-ul tehnic al englezilor, Li-verpool are șansa să câștige iar Premier League, după o lungă așteptare. Cu Jürgen Klopp pe bancă, omul care a luat campionatul cu Borussia Dortmund și a dus-o până în finala UEFA Champions League, Liverpool este pe locul al doilea, la un singur punct în spatele lide-rului Chelsea.

Cele mai citite

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...
Ultima oră
Pe aceeași temă