18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleJason Sudeikis nu poate depăși despărțirea de Olivia Wilde

Jason Sudeikis nu poate depăși despărțirea de Olivia Wilde

Actorii Olivia Wilde şi Jason Sudeikis s-au despărţit la începutul lui 2020, după şapte ani de la logodnă având împreună doi copii de 4 şi 6 ani. Despărțirea dintre cei doi ar fi fost de comun acord, au povestit surse apropiate celor doi pentru publicații precum US Weekly sau People:

„A fost o despărțire amiabilă și au reușit să facă tranziția la o rutină extraordinară de co-parenting. Copiii sunt prioritatea și inima relației din această familie”, preciza o sursă la vremea respectivă.

Între cei doi ar fi existat conflicte cu privire la carieră, orașul în care locuiesc, dar mai ales la starea lor civilă întrucât „nu aveau de gând să se căsătorească niciodată”. După despățirea, care a fost amiabilă, conform tabloidelor americane, actorul Jason Sudeikis se pare că nu a reușit să își revină, mai ales din cauză că fosta sa parteneră se iubește acum cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 10 ani. Se pare că actrița are planuri serioase alături de actualul său iubit, Harry Styles.

„Jason este încă cu sufletul la gură în ceea ce privește relația dintre Olivia și Harry”, a spus o sursă pentru PageSix. „Relația dintre cei doi avansează din ce în ce mai mult, iar el (Jason n.r) este încă foarte supărat, ba chiar puțin furios”, a mai spus sursa pentru publicația anterior menționată.

Supărarea și furia lui Jason Sudeikis are la bază un motiv extrem de serios. Se pare că motivul despărțirii dintre el și mama copiilor săi ar fi chiar noul partener al Oliviei. O sursă apropiată de Olivia Wilde a declarat anterior celor de la People că actrița și Sudeikis s-au despărțit în prima parte a lui 2020, dar o sursă apropiată de Sudeikis contestă această cronologie, insistând că cei doi erau încă un cuplu toamna trecută, când ea a fost surprinsă de paparazzi la brațul lui Harry Styles. În prezent, cei trei se află la Londra, unde Jason filmează sezonul următor al seriei sale Ted Lasso, iar Harry lucrează la noul său film The Policeman, potrivit Page Six. Olivia se află în oraș cu cei doi copii care în prezent împart timpul între părinți.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă