Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Instagram a ţinut parolele a milioane de utilizatori în fişiere text, în loc să fie criptate

Parolele conturilor a milioane de utilizatori Instagram au fost stocate în fişiere text, în loc să fie criptate pentru a nu putea fi accesate cu uşurinţă.

Share

Rl online 0 comentarii

19.04.2019 - 09:12

Facebook a scris pe blogul companiei că o problemă anunţată în urmă cu o lună a afectat, în fapt, un număr mult mai mare de utilizatori decât s-a crezut iniţial.

Pe 21 martie, Facebook anunţa că a descoperit în urma unei investigaţii că unele dintre parolele conturilor de Instagram nu au fost criptate, ci salvate într-un simplu fişier text. La acea vreme, compania americană a susţinut că era vorba de doar câteva zeci de mii de parole.

Acum, Facebook a venit cu un update, spunând că a descoperit ulterior că au fost stocate în această formă milioane de parole - fără să spună dacă sunt câteva milioane sau sute de milioane.

În schimb, compania susţine că nu s-au găsit dovezi de acces neautorizat la aceste parole şi că nici nu ar fi fost folosite necorespunzător de angajaţii care au avut acces la ele.

Cert este că în aceste milioane de cazuri, parolele alese de utilizatori şi firme pentru conturile lor de Instagram nu au fost stocare în siguranţa pe care o aşteptau de la o companie de anvergura Facebook.

În urmă cu doar o lună Facebook anunţa că 600 de milioane de parole ale utilizatorilor reţelei sale sociale au fost stocate în format text, iar la fişierele care le conţineau au avut acces peste 20.000 de angajaţi ai companiei.

Comentarii

loading...