Ghid pentru colectarea responsabilă a deșeurilor

Resursele planetei nu sunt nelimitate, așa că noi suntem îndemnați să reciclăm cât mai mult și cât mai corect, atât pentru a proteja mediul înconjurător, dar și pentru a proteja materiile prime care există în jurul nostru.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 06.01.2021 - 09:43

Resursele planetei nu sunt nelimitate, așa că noi suntem îndemnați să reciclăm cât mai mult și cât mai corect, atât pentru a proteja mediul înconjurător, dar și pentru a proteja materiile prime care există în jurul nostru. Cu relativ puțin efort de a separa gunoiul, putem ajuta la reducerea poluării, putem contribui la păstrarea apei curate, conservarea resursele naturale neregenerabile și reducerea consumului de energie.

Deși lucrurile se mișcă puțin mai greu și în țara noastră a început responsabilizarea oamenilor în privința reciclării și astfel, cu toții am început să înțelegem cât de important este tot acest proces, iar lucrurile încep să se miște favorabil în acest sens.

Colectarea selectivă acasă

Colectarea deșeurilor în confortul propriei case se poate face foarte ușor, mai ales dacă ai planificat din timp etapele ei. Important este, să ai câte un coș de gunoi, o cutiuță sau un săculeț dedicat fiecărui tip de material ce trebuie reciclat, astfel încât deșeurile să fie direct depozitate la categoria lor, fără a fi necesară o triere ulterioară. Toate acestea, se duc ulterior la pubelele special amenajate pentru reciclare.

Este foarte important ca recipientele reciclabile să fie goale, curățate de orice urme de mâncare sau lichide și uscate, înainte de a le arunca în containerele dedicate. Un articol murdar poate contamina un camion întreg, deci asigurați-vă că reciclabilele sunt goale, curate și uscate. În plus, odată ce cartonul sau hârtia intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.

Responsabilitatea companiilor

Când vine vorba despre reciclarea la locul de muncă, trebuie să fim atenți la câteva aspecte. Astfel, contează enorm atât gradul de responsabilitate al companiei față de mediul înconjurător, dar și respectul nostru față de această problemă. De aceea, nu ar trebui să fie nicio problemă cu colectarea selectivă a deșeurilor, se pot monta cosuri pentru colectare selectiva în birouri și apoi, în afară, europubele.

Cum se face colectarea selectivă la birou

Așa cum menționam și anterior, colectarea selectivă se face cel mai ușor cu ajutorul unor coșuri de colectare din inox, metal sau din plastic pentru birou. Acestea trebuie să fie amplasate mereu în același loc, de regulă unde este o bună vizibilitate, pentru ca angajații să nu „uite” de ele. Pentru acestea, trebuie să se respecte regula culorilor, respectiv albastru – hârtie și carton, galben – plastic și metal, verde – sticlă și negru – deșeu menajer.

Reciclarea hârtiei

De regulă, într-un birou, cele mai multe deșeuri rezultate sunt cele din hârtie. Oricât ai respecta regulile privind colectarea colectivă, trebuie să te gândești că, de fapt, mai poți recicla și altfel. Este uriaș procentul de hârtie consumată într-un birou, și de aceea încearcă să reduci măcar un pic nivelul acestuia.

Iată și ce poți face: renunță, dacă nu este necesar, la arhiva fizică a companiei,  pe care o poți digitaliza; nu printa ceva decât dacă este absolut necesar, și atunci o poți face față-verso; folosește hârtie reciclată; reutilizează hârtia și chiar redu bugetul alocat pentru achiziția de hârtie de copiator, pentru că în acest fel chiar vei fi nevoit să folosești cât mai eficient resursele aflate la dispoziția ta.

Comentarii