În vârstă de 29 de ani, Lucia Javorcekova este cea mai sexy slovacă și a reușit să strângă peste 1,4 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare grație fotografiilor pe care le postează zilnic, care îi evidențiază bustul generos.
Bruneta originară din Bratislava și-a impresionat din nou admiratorii cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe care și le-a petrecut într-un peisaj de vis, la Tulum, pe coasta mexicană a Mării Caraibelor. Aici ea a fost cazată la Casa Malca, o fostă vilă de lux a celui mai mare traficant de droguri din istorie, Pablo Escobar, transformată în hotel, unde o cameră costă peste 500 de dolari pe noapte.
Lucia nu a ezitat și s-a fotografiat în ipostaze sexy în fosta reședință a celui mai sângeros gangster din toate timpurile, postând câteva „capodopere” pe Instagram.
Tânăra din Slovacia e una dintre cele mai puternice susținătoare ale naționalei în care evoluează și ex-dinamovistul Adam Nemec, însă slăbiciunea sa rămâne ciclismul, pe care l-a și practicat în urmă cu ceva vreme.