Asfaltul încins din mijlocul Bucureștiului s-a transformat pentru câteva zile în „iarba verde de acasă“, dacă e să parafrazez un vechi film. Mă gândeam cu ocazia asta că satul românesc ar putea să deschidă un adevărat supermarket. Țăranul nostru e capabil să producă orice, de la îmbrăcăminte și mâncare până la jucării și dulcețuri.
Lume cât cuprinde pe Bulevardul Kiseleff, închis pe o porțiune destul de mare, între Piața Victoriei și strada arhitect Ion Mincu, cu ocazia celei de-a doua ediții a „Rural Fest”. O văd ca pe sărbătoarea gospodarilor veniți din toate colțurile țării. Fiecare cu ce știe să facă, unii cu brânzeturi și mezeluri, alții cu instrumente muzicale, dulcețuri, siropuri, vin și țuică ori palincă, dar și costume populare. Treci de la un stand la altul, toate frumos aliniate de-a lungul străzii.
Aglomerația cea mai mare e acolo unde iese și fum. Fleicile joacă pe grătarele încinse, ceaunele au fost inundate cu sarmale, altele cu mămăligă, mai încolo zăresc o tocană de miel care tocmai a prins viteza focului, fasolea cu cârnați vine tare din urmă și cucerește fiecare papilă gustativă pe care o prinde. Farfuria plină cu bunătăți se odihnește apoi la umbră, pe bucățile de iarbă. Chiar dacă verdele e sintetic, tot simți că dai cu flit claxoanelor care se aud în depărtare. Dacă mai stai și pe un balot de fân, că sunt destule pe aici, atunci poți spune cu mâna pe inimă că un mic sat s-a instalat confortabil în buricul Capitalei.
Nu-i doar un simplu comerț
Nu-i loc în care să te oprești și să nu înceapă o poveste cu „a fost odată”. Doar să dai bani, să iei produsul, e prea simplu, și totodată nefiresc într-un asemenea cadru. Uite, de pildă, meșterul Vasile Șușca, cel care face măști, venit din Țara Lăpușului. El a adus în desaga lui și povești de acasă, din satul în care a văzut lumina zilei. Pune-l să-ți povestească și nu mai pleci din fața lui până diseară. Sau hai la altcineva, la Daniel Haneș, care face butoaie din lemn. Oamenii aceștia îți pot spune cum anume fac lucrurile pe care le obțin cu atât de multă măiestrie din mâna și viziunea lor. La fel va fi și dacă stai de vorbă cu Marin Predeluș, cel cu instrumentele muzicale, venit din Roșiori de Vede. Dar ce să mai spui de cei care fac pâine, dulcețuri și siropuri, cașcaval, brânză, urdă, că fiecare are un bunic de la care a preluat rețeta. Te îmbie, la rândul lor, producătorii de palincă din Bihor.
Alții au venit cu strugurii abia culeși din podgorie și mustul curge fără încetare direct în paharele pofticioșilor. Ce am mai remarcat este bucuria copiilor care privesc cu încântare și surprindere animalele și păsările care se găsesc în curtea oricărui gospodar, dar la oraș sunt prezente numai în cărți. Acum, iată-le, vii, în fața ta! Și uite așa se construiește o altfel de atmosferă, în care timpul Bucureștiului pare a curge ceva mai încet. Pentru că lumea s-a oprit din alergătură, să guste din poveștile și bucatele satului românesc. Să fie acesta un altfel de supermarket? Stau și mă gândesc la o asemenea posibilitate. Că tot vorbim de atâția ani de promovarea produselor românești. Poftim, există de toate felurile, pentru orice gust.
