3.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodSecuriștii care l-au ucis pe Gheorghe Ursu, în continuare nepedepsiți. Fiul disidentului,...

Securiștii care l-au ucis pe Gheorghe Ursu, în continuare nepedepsiți. Fiul disidentului, Andrei Ursu: Cadavrul tatălui meu avea urme de lovituri pe corp, pe față, pe tâmple. Fusese crucificat | DOCUMENTAR ROMÂNIA LIBERĂ

Uciderea disidentului Gheorghe Ursu în 1985 a fost opera a trei sisteme represive ale regimului comunist. Miliția și re­țeaua informatorilor și-au primit pedepsele. Principalii autori ai crimei, proveniți din structurile Securității, nu au fost condamnați.

Drama lui Gheorghe Ursu a început cu o delațiune. O colegă l-a turnat la Securitate că menționează, într-un jurnal, realitatea întunecată a vieții din comunism. Reținut la 21 septembrie 1985, Gheorghe Ursu a refuzat pactul cu diavolul. A refuzat să își denunțe prietenii care apăreau în jurnalul confiscat de Securitate. Timp de două luni, a fost bătut crunt și torturat. La 17 noiembrie 1985 este ucis în arestul Securității și Miliției din Calea Rahovei.  

Clită Marian, un informator, coleg de celulă cu Gheorghe Ursu, a fost considerat ucigașul de drept. Condamnat în 2000 la 20 de ani de închisoare pentru crimă, a  fost, între timp, eliberat. Milițienii Tudor Stănică și Mihail Creangă, bătăușii lui Gheorghe Ursu, au primit 22 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Stănică a ieșit după un an, Creangă – după cinci.

Andrei Ursu, fiul disidentului, spune că oamenii care au condus ancheta operativă asupra lui Gheorghe Ursu – principalii vinovați de crimă –, ofițerii de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, nu și-au primit încă pedeapsa. Procesul lor a început abia anul trecut.

Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, a explicat pentru „România liberă“ cum a rămas nepedepsită Securitatea, deși a avut contribuția decisivă într-una din cele mai odioase crime ale comunismului.

România liberă: Care au fost împrejurările în care tatăl dumneavoastră a devenit incomod pentru Securitate?

Andrei Ursu: Era incomod din anii ’70, când a afișat manifeste antitotalitare la serviciu. În România cenzurii și a cultului personalității lui Ceaușescu, care se manifesta tot mai puternic, tata se simțea sufocat. Simțea că trebuie să facă ceva. Ancheta penală împotriva lui s-a declanșat în decembrie 1984, când i s-a descoperit jurnalul în urma unui denunț.

După o percheziție, Securitatea a confiscat toate materialele scrise de tata în peste trei decenii. Tata era urmărit, de mai multă vreme, fiind suspectat că a trimis scrisori la „Europa Liberă“.

Ce s-a întâmplat în lunile de dinainte de arestarea lui Gheorghe Ursu?

Ancheta în stare de libertate implica interogatorii zilnice la sediul Securității din Calea Rahovei. Era întrebat despre scrisorile trimise la „Europa Liberă“ de care tata menționa în jurnal, despre prietenia lui cu Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. Tata a fost arestat pe 21 septembrie 1985, după ce refuzase să mai dea declarații despre persoanele care apăreau în jurnalul său. Anchetatorii îl întrebau despre Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosașu și alții, cu care discutase modalități de opoziție. Tata a propus ca la Marea Adunare Națională Eugen Jebeleanu sau Geo Bogza să se ridice și să citească manifeste antitotalitare. Cei doi au refuzat. În vara anului 1985, șeful Securității, Iulian Vlad, le-a transmis anchetatorilor că trebuie să scoată de la tata toate informațiile și denunțurile. În acest fel, le-a  transmis că au mână liberă să folosească forța.

Cele două luni de arest au însemnat bătăi, torturi și apoi crima.

Exact.

De ce unii au fost condamnați și alții nu?

Despre Marian Clită se spune că ar fi comis direct crima. Era un deținut de drept comun, un spărgător de case, violent. Era informator, folosit de Securitate și Miliție. După 27 octombrie 1985, când anchetatorii și-au dat seama că tata nu va face denunțuri, a fost pus în celulă alături de Marian Clită și de Radu Gheorghe, pentru a fi torturat de aceștia. Prelucrarea celor doi era făcută de către anchetatorii de la Miliție. Dar, bătăile cele mai puternice le lua tot de la Securitate. Martorii spun că era adus în cameră, de la anchetă, în pătură pentru că nu se mai putea mișca. Bătaia fatală, de pe 15 noiembrie 1985, a avut loc în biroul maiorului de Securitate Marin Pârvulescu. Există un martor care confirmă că tata a fost adus în celulă ținându-se de burtă, urlând de durere și vărsând sânge. Două zile nu i s-a acordat ajutor medical și a fost transportat la Jilava când nu se mai putea face nimic. Clită Marian a fost un țap ispășitor, menit să îi scape de vinovăția crimei pe ofițerii din Securitate.

La al doilea nivel de represiune au fost ofițerii de Miliție Tudor Stănică și Creangă Mihail.

Exact. Ei i-au instruit pe Marian Clită și Radu Gheorghe: ce întrebări să îi pună tatălui, cum să îl bată. A fost vorba de instigare la tortură și omor. Ei au dat ordinul să nu i se acorde ajutor medical. Tata a primit doar niște antinevralgice, deși avea peritonită acută. Mulți martori spun că Stănică era un torționar cunoscut care avea plăcerea sadică de a bate deținuți.

Au fost condamnați la 22 de ani închisoare.

Procesul a durat trei ani și pedeapsa a fost pronunțată în 2003. Stănică a făcut doar un an de închisoare. A fost eliberat temporar pe baza unor documente medicale false. Au fost eliberate de un medic legist care a încercat să pună sub semnul întrebării și faptul că moartea lui Gheorghe Ursu a survenit în urma bătăilor. Același medic îi scrie lui Stănică, în fiecare an, un certificat care arată că nu poate face tratament medical în arest. Creangă a fost eliberat după cinci ani pentru bună purtare. Condamnarea lor a fost înjumătățită pe baza decretului din 1988 al lui Ceaușescu. Este o rușine pentru justiția română să aplice decretul lui Ceaușescu pentru ușurarea unei crime comise tocmai în slujba lui Ceaușescu. 

A treia structură implicată în uciderea lui Gheorghe Ursu – Securitatea…

Maiorul de Securitate Marin Pârvulescu, din Direcția VI Cercetări Penale, și locotenentul de Securitate Vasile Hodiș au fost anchetatorii lui Gheorghe Ursu în timpul anchetelor desfășurate în libertate. Pârvulescu a făcut planul de anchetă. L-a amenințat pe tata că îl aruncă pe fereastră, că îl bate până va afla tot, că familia va avea de suferit.  Tata și-a cerut scuze față de noi, spunând că nu își poate turna prietenii. Pârvulescu s-a folosit de cei 15 dolari găsiți la percheziția din casa noastră pentru a argumenta că tata reprezintă o cauză de drept comun și trebuie plasat în custodia organelor de Miliție.

Au participatt la bătăile administrate lui Gheorghe?

Da, în mod direct. Martorii spun că a fost o tortură sistematică și progresivă. Tata revenea în camera închisorii cu sânge pe frunte și piept. Era lovit în zona organelor vitale, acuza dureri pe tot corpul, palmele și tălpile îi erau umflate. Acestea erau metode de tortură aplicate de cei doi ofițeri de Securitate: Pârvulescu și Hodiș.

E o întâmplare că doar reprezentanții Securității – Hodiș și Pârvulescu – nu au fost condamnați?

Nu. Ei au fost protejați. Securitatea a fost structura care a insuflat cea mai mare putere, frică. Foloseau metode prin care își acope­reau crimele. Și-au conservat puterea și după Revoluție. Hodiș a fost ofițer SRI până în anul 1999. A avut la dispoziție dosarul de urmărire operativă și dosarul penal al tatei. Hodiș era citat la Parchet în anii ’90 în dosarul în care Marian Clită era judecat pentru uciderea tatei. Parchetul solicita documente de la SRI, pe care le aducea tot Hodiș. Un om care a participat direct la omor era cel care funcționa ca persoană de legătură între SRI și Parchet. Cu siguranță, a participat și la falsificarea – în proporție de 90% – a dosarului de urmărire operativă a lui Gheorghe Ursu. Procesul lui Hodiș și Pârvulescu a început pe 1 august 2016.

Când ați făcut primele plângeri împotriva lui Hodiș și a lui Pârvulescu?

Încă din anii ’90. Au fost luate în considerare abia în 2014, în urma protestelor mele și a faptului că am făcut greva foamei. În dosar au mai fost inculpații Tudor Postelnicu (fost șef al Securității) și George Homoșteanu (fost ministru de Interne). Când acesta din urmă a decedat, dosarul s-a întors la Curtea de Apel, unde săptămâna trecută a fost termenul în care s-a citit rechizitoriul. Am dat declarații. Inculpații au fost prezenți, dar nu au vrut să dea declarații.

Care a fost comportamentul celor acuzați de crimă?

Niciunul nu și-a recunoscut vreo vină. Din punct de vedere uman, niciunul nu a avut vreo remușcare.

De ce credeți că procesele care vizează crime ale comunismului durează atât de mult?

Pentru că sistemul s-a opus cu înverșunare ca reprezentanții Securității să fie judecați. Parchetele militare au fost instituții aservite în întregime Securității. Cultura instituțională din aceste zone a rămas – și după 1989 – supusă intereselor Securității. Din această cauză am ajuns să fac greva foamei, iar progresele, în justiție, s-au făcut datorită presei.  Oameni de genul lui Ion Vasilache, fost șef al Parchetelor Militare până în 2016, sunt cei care au îngropat dosarele Mineriadei, Revoluției, Brașov, dosarele crimelor comunismului pe care le începuse procurorul Dan Voinea.

A fost vorba și de protecție politică?

Sunt convins. Instituțional, au fost mulți din justiție de partea Securității. Exista o conexiune puternică între politic și economic. Torționarul Stănică a fost, în anii ’90, vicepreședinte la Banca Populară Română și la Credit Bank. Amândouă au falimentat. Este extrem de bogat. Din investigațiile jurnalistice reiese că era un contributor al PDSR, prin
Viorel Hrebenciuc.

După 1985 cum ați trăit?

Viața între 1985 și 1986 a fost un coșmar. Aveam 27 de ani când l-am văzut pe tata la morgă. Cu o zi înainte, la Spitalul Jilava ni s-au înmânat hainele lui pline de sânge închegat, pantalonii, cămașa, prosopul, la fel. 

Am întrebat cum s-a ajuns aici și infirmierul mi-a spus: „Nu știți că îi bate până nu mai știu de ei, până când nu se mai poate face nimic?“. La morgă, cadavrul tatălui meu avea urme de lovituri pe corp, pe față, pe tâmple. Era autopsiat pe lateral. Am văzut urme de lovituri care căpătaseră contururi verde spre maro.

Pe spate avea brazde adânci de sânge închegat și la mâini răni până la os. Se vedeau urmele cătușelor.

Ni s-a explicat că a fost ținut la izolare severă trei zile, atârnat în lanțuri, o metodă de tortură medievală, spun martorii.

Ați intrat și dumneavoastră, familia, în atenția Securității?

Cât timp a fost tata arestat și după uciderea lui am fost urmăriți permanent. Am avut o mașină a Securității mereu staționată în fața casei. Ne urmăreau când plecam la serviciu, la piață. Era o tortură psihică. A durat până în 1986. Am făcut cerere să plecăm în SUA și (datorită americanilor care au făcut cereri direct la Ceaușescu) în 1986 am părăsit țara.

Ce sentimente aveți față de torționarii tatălui dumneavoastră?

Sunt niște persoane abjecte. Nu am văzut nici măcar o urmă de remușcare.

Dacă i-ați întâlni pe Pârvulescu și pe Stănică pe Calea Victoriei, ce le-ați spune?

Nu le-aș spune nimic. Cu acești oameni nu se poate comunica. Există situații care pot schimba și niște monștri. În cazul lor nu s-a întâmplat și nu cred că este probabil să se petreacă așa ceva.  

Scrisorile lui Gheorghe Ursu trimise către „Europa Liberă“, obsesia lui Ceaușescu

Gheorghe Ursu a intrat în vizorul Securității după ce la postul de radio „Europa Liberă“ i s-au citit două scrisoari. Ursu a denunțat faptul că Ceau­șescu a stopat lucrările de consolidare a blocurilor afectate de cutremur fără să înștiințeze cetățenii că locuiesc în imobile care le pun viața în pericol.

„Tata a avut în tinerețe convingeri de stânga. A fost membru de partid la finalul anilor ’40, când era student la construcții. Era un idealist care credea că acea societate poate oferi cu adevărat egalitate și poate garanta libertatea de gândire. Și-a dat seama, în curând, că asta nu se va întâmpla. În anii ’48-’49, comuniștii au declanșat prigoana împotriva scriitorilor care nu se lăsau racolați. Gheorghe Ursu a fost dat afară din partid în anii ’50“, ne explică fiul fostului disident.

Banii de la cutremur, deturnați la Casa Poporului

“Tata era inginer constructor, fiind specializat în consolidarea antiseismică. Era un șef de atelier, fără să fie membru de partid. A fost desemnat șef de proiect la consolidarea blocului Patria. A făcut proiectul de consolidare cerut, dar pe 4 iulie 1977 Ceaușescu i-a convocat pe toți șefii de proiecte la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. A fost prima oară când tata l-a văzut pe Ceaușescu. Dictatorul i-a anunțat că a decis să sisteze toate lucrările de consolidare. Tata a presupus că Ceaușescu a constatat că, prin consolidări, se pierdeau bani și capital uman. Avea nevoie de aceste resurse pentru proiectul megalomanic pe care îl pregătea – Casa Poporului. De altfel, Ceaușescu s-a folosit de cutremur ca să accelereze demolările, punând pe unele clădiri care se aflau în calea proiectului eticheta că au fost grav avariate. Resursele primite din Occident pentru consolidare au fost deturnate înspre conturi controlate de Securitate și, astfel, au putut fi folosite pentru ridicarea Casei Poporului“, spune Andrei Ursu.

Primele bănuieli ale Securității

Ordinul lui Ceaușescu pentru sistarea lucrărilor de consolidare a fost dat sub amenințarea pușcăriei pentru cei care nu îl respectă. Proiectanților li s-a cerut să vopsească crăpăturile, iar lucrările de cosmetizare să se încheie până la data de 23 august. Se dorea ca locatarii să nu realizeze că lucrările de consolidare nu au fost finalizate.

„Tatăl meu a fost siderat. Nu putea crede că Ceaușescu poate gira o crimă. Locatarii nu trebuiau să știe că lucrările de consolidare, de fapt, nu s-au făcut. În documentele de la CNSAS, am găsit delațiuni care informau Securitatea că inginerul Ursu nu vrea să închidă șantierul și că a decis să continue consolidarea blocului Patria. Tata a redactat o scrisoare în care atenționa asupra pericolului apărut ca urmare a lipsei consolidărilor și citând cuvintele lui Ceaușescu din ședința la care fusese convocat. Tata a încercat să trimită scrisoarea la „Europa Liberă“, dar nu a găsit prin cine. După numeroase petiții, care au ajuns și la Ceaușescu, tata a primit permisiunea de a călători în Occident. A plecat în 1978 la Paris, unde s-a întâlnit cu Virgil Ierunca, pe care îl cunoștea din anii ’40 și căruia i-a predat scrisoarea. Ierunca nu a citit imediat scrisoarea pentru a nu se putea face legătura cu tata. Era clar că scrisoarea era redactată de un om care participase la ședința ținută de Ceaușescu. Scrisoarea a fost citită pe 4 martie 1979, la doi ani de la cutremur, pe parcursul a două emisiuni pentru că tata mai abordase și tema demolărilor făcute de Ceaușescu și menționase eforturile monstruoase de la Casa Poporului“, rememorează Andrei Ursu.

Chiar dacă „Europa Liberă“ nu a menționat numele autorului, Securitatea va bănui, mereu, că Gheorghe Ursu a fost autorul. Acest aspect a devenit o certitudine în 1985, când Securitatea a descoperit referiri la acea scrisoare în jurnalul redactat de Gheorghe Ursu.    

Securitatea, pe urmele „Călătorului“

Până în 1982, a făcut câteva excursii în Occident, obținute cu greu și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la președintele republicii. În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în Vest: Camil Baciu, Noldi Bălănescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu. Devine un critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte, aceste critici le-a încredințat jurnalului, iar uneori le citea în cercuri de prieteni. Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod „Călătorul“.

Reperele vieții lui Gheorghe Ursu

  1 iulie 1926: Gheorghe Ursu se naște în orașul basarabean Soroca. Părinții au fost amândoi medici chirurgi.

  1944: Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democratică „Ecoul“.

 1945-1950: Este student la Politehnica din București – Facultatea de Construcții.

  1950-1985: Lucrează la Institutul de Proiectări în Construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții.

  1977-1978: I se citește la „Europa Liberă“ o primă scrisoare în care denunță oprirea lucrărilor de consolidare.

  1981: I se citește la „Europa Liberă“ o nouă scrisoare în care critică „indicațiile“ dictatorului care au anihilat infima independență a Uniunii Scriitorilor, dar și slugărnicia facțiunilor național-comuniste și protocroniste (Barbu, Vadim, Lăncrănjan) – beneficiarii normelor ceaușiste în cultură.

  1984 decembrie: Este denunțat la Securitate că ține un jurnal. Interogat de Securitate, refuză să-și divulge prietenii: Iordan Chimet, Radu Albala, Nina Cassian, Anatol Vieru, Dan Deșliu, Geo Bogza, Ștefan Augustin Doinaș, Sorin și Gina Vieru, Cornel și Miriam Răducanu, Lidia Ilieșiu, Felicia Antip, Radu Cosașu, Gheorghe Brătescu, Aurel Mihailopol.

  21 septembrie 1985: Arestat sub pretextul de tăinuire de valută, 16 dolari care au fost găsiți la domiciliul său.

 17 noiembrie 1985: Este ucis prin tortură în arestul Securității și Miliției din Calea Rahovei.

Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...
Ultima oră
Pe aceeași temă