10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăLifestyleFoodRomanii dau iama in restaurantele bulgaresti pentru delicatese la jumatate de pret

Romanii dau iama in restaurantele bulgaresti pentru delicatese la jumatate de pret

» In fiecare weekend, sute de autoturisme romanesti dau buzna in punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria.

» In afara de cei plecati la cumparaturi ieftine, a aparut o noua categorie de excursionisti de o zi: amatorii de o masa buna si ieftina servita in unul dintre restaurantele bulgaresti. Preturile sunt imbatabile: 1,5 leva salata bulgareasca, 2 leva sticla de bere autohtona Kamenitza, 5 leva pizza. O leva echivaleaza cu 2 lei romanesti. O pizza de calitate in Constanta costa cel putin dublu. Mancarea este excelenta, iar portiile sunt calculate de la 300 de grame in sus.

In zilele sfarsitului de saptamana, sudul litoralului romanesc este strabatut de o multime de masini care iau cu asalt punctul de trecere a frontierei Vama Veche. Timp de doua zile, localitatile bulgaresti din apropierea granitei pana la Balcic sunt pline cu romani, constanteni si turisti veniti in sejur pe litoral, care vor sa incerce altceva decat obisnuitele restaurante si terase de pe riviera romaneasca. Tinerii din Constanta au devenit clienti fideli ai localurilor bulgaresti, fiind atrasi de preturile mici, serviciile de calitate si, in cazul orasului Balcic, de peisaj. Daca pleci din Constanta, faci in jur de doua ore si jumatate pana la Balcic. Carburantul te costa aproximativ 70 de lei dus-intors plus vigneta bulgarilor de 5 euro, valabila pentru o saptamana. Drumurile sunt in cea mai mare parte bune. Odata ajuns intr-o localitate turistica a vecinilor, constati ca majoritatea oamenilor vorbesc limba romana. Ca unul care calca pentru prima data intr-un restaurant bulgaresc, te impresioneaza in mod placut atitudinea personalului.

 

Ospatarii, de doua ori mai numerosi decat in cazul teraselor din statiunile romanesti, sunt foarte atenti si nu afiseaza acea lehamite specifica unitatilor de alimentatie autohtona. Limba noastra nationala figureaza aproape pe toate meniurile, langa germana, engleza si franceza. Preturile sunt imbatabile: 1,5 leva salata bulgareasca, 2 leva sticla de bere autohtona Kamenitza, 5 leva pizza. O leva echivaleaza cu 2 lei romanesti. O pizza de calitate in Constanta costa cel putin dublu. Mancarea este excelenta, iar portiile sunt calculate de la 300 de grame in sus. Altfel spus, mananci bine. Din meniu nu lipsesc tot felul de delicatese pescaresti. Pentru o suma in schimbul careia in Romania se poate cumpara doar un meniu modest la fast-food, turistul se poate indestula, la alegere, cu o portie de calcan, lufar sau calamar, delicatese marine care in tara noastra sunt prezente doar in meniurile restaurantelor de lux. O masa pentru doua persoane, incluzand mancarea, bautura si un desert, ajunge la 30-40 leva, adica sub un milion de lei, bani cu care in restaurantele de pe litoral abia daca poti plati un singur fel de mancare pentru fiecare persoana.

"Aici simti ca esti client si ca esti respectat"
"Ospatarii sunt foarte amabili si serviabili, dau clasa, sub aspectul asta, tiganiei de la noi, unde esti tratat ca un fraier. Aici simti ca esti client si ca esti respectat. Daca mergi in Balcic in weekend, ai mai multe sanse sa te intalnesti cu cunoscuti decat in Constanta. Preturile sunt acceptabile, raportat la cele ale noastre, astfel ca oricine isi poate permite orice ii trece prin cap", a precizat Codrut stefan, de 28 de ani, care merge frecvent in Bulgaria. "Ieftin rau. Mancam de obicei la restaurantul din apropierea portului din Balcic. Nu tin minte preturile, insa faceam calculele cu amicii ca nota de plata pentru cinci persoane platita la bulgari este asemanatoare cu o masa completa pentru o singura persoana intr-un restaurant select din Constanta", a spus Cristian Constantin, recent intors dintr-o miniexcursie de o zi in Bulgaria. "Am plecat pentru o zi intr-un tur prin Bulgaria si Turcia. Am mancat la bulgari. Cel mai mult mi-a placut faptul ca mancarea care ne-a fost servita arata exact ca cea din poza din meniu", isi aminteste Florin, un constantean de 27 de ani.

Carciuma sateasca, la standard de restaurant de fite
La mai putin de 15 kilometri de Sumen, un orasel amplasat pe E70, ruta care leaga Varna de Ruse – si pe care se intorc cei mai multi dintre turistii bucuresteni dupa vacanta petrecuta in statiunile de pe litoralul bulgaresc –, sotii Victoria si Dimitir Dimitrov si-au deschis un mic restaurant. Localul este un fel de carciuma sateasca plasata in calea turistului potopit de plictiseala si de foame dupa doua sau trei ore de drum. In realitate, localul sotilor Dimitrov nu sufera comparatie cu o carciuma de tara din Romania; diferenta este ca de la cer la pamant. Cladirea micuta a bulgarilor a fost renovata cu gust, cu materiale de cea mai buna calitate, cu banii castigati de capul familiei care a muncit cativa ani in Spania. Vreo zece mese rustice din lemn lacuit sunt amplasate in incaperea principala a birtului, langa barul garnisit cu tot felul de bauturi la preturi care pot sa multumeasca orice musteriu. In fata restaurantului se afla o terasa pavata, cu o jumatate de duzina de mese adapostite sub umbrelele viu colorate.

Duminica, la ora amiezii, intreaga familie Dimitrov (cei doi soti, copilul si doua bunici) este stransa la masa intr-un colt al terasei. Aparitia primilor turisti opriti la popas starneste o agitatie vesela in randul familiei. Victoria rupe cateva vorbe in romana, iar Dimitir se descurca o idee in engleza. Destul ca sa-i lamureasca pe turisti ca nu au POS pentru plata cu cardul, dar ca pot accepta, pe langa leva, euro si dolari. Meniul este in engleza si bulgara. Patronii se straduiesc sa inteleaga cat mai bine comanda si sa-i lamureasca pe clienti asupra ingredientelor folosite. Lista de mancaruri nu este prea mare: cateva supe, mai multe salate, ceva garnituri, minuturi si fripturi la gratar si trei deserturi. Multe sunt produse traditionale, dar in meniu exista si cateva feluri universale, adaptate specificului local. Comanda este preluata rapid, moment in care jumatate din familie dispare in bucatarie.

 

Capul familiei ii lamureste pe curiosi ca, in sezon, turistii romani sunt cam un sfert din totalul clientilor. Este un pic dezamagit ca romanii nu prea incearca produsele bulgaresti si se multumesc sa dea iama doar prin frigarui, salate si branza pane. Dupa vreo zece minute, comanda incepe sa fie insirata pe masa. Portiile sunt considerabile si mancarea arata ca preparata pe loc, si nu reincalzita la microunde.
Nota de plata este socant de mica chiar si in comparatie cu un "impinge-tava" din Romania: un pic peste 12 euro mancarea si cate o bautura pentru trei persoane. La bancnota de 50 de euro, restul este dat pana la ultimul banut in leva, la un curs calculat exact la valoarea oficiala. Urmeaza o portie de scuze ca nu pot sa ofere restul in euro. Masa este stransa cu zambetul pe buze si cei doi soti ii invita pe turisti sa nu ezite sa-i viziteze din nou, cand vor mai ajunge prin acele locuri.

» Din secretele bucatariei bulgaresti
Bucataria bulgareasca este considerata una dintre cele mai sanatoase din Europa. Printre principalele ingrediente se numara branza sarata, lactatele si cimbrul. Bulgarii folosesc o sumedenie de legume proaspete si mirodenii. Salata de legume proaspete cu telemea, atat de indragita si de consumata in Romania, se pare ca este, de fapt, "o inventie" a bulgarilor. In afara de rosii, ardei si telemea, in aceasta se adauga castravete si ceapa taiata marunt. Inainte de a fi servita, se potriveste cu otet, ulei si sare. Telemeaua se mai foloseste la prepararea produselor din aluat dospit si la umplutura strudelului de foietaj. In lunile de vara, puteti incerca supele bulgaresti reci, foarte gustoase. Cea mai gustata se prepara din iaurt alb, castravete ras, alune si marar. Supele reci de varza sunt si ele foarte solicitate. La fel de cautata este ciorba de burta cu ardei iute.

 

Daca vi se pare oarecum fara gust, nu va plangeti bucatarului. In Bulgaria fiecare isi condimenteza supa direct in farfurie, dupa propriul gust. In ceea ce priveste preparatele din carne, cele mai apreciate sunt kebabul (kebabceta) si chiftelele (kjuftety), respectiv cartofi in stil bulgar, cu carne tocata si verdeata. Mancarurile vecinilor sunt mai iuti, comparativ cu preparatele romanesti. Cea mai solicitata garnitura este cartoful gatit in sute de feluri. In afara de acesta, restaurantele au in meniu ardei copti si un sortiment variat de legume, respectiv rosii, fasole si ceapa cu sare. In Bulgaria se consuma cu predilectie paine alba. La restaurante o gasiti automat pe masa, chiar daca nu o cereti. Nu este insa o problema daca doriti sa mancati paine integrala sau neagra. Deserturile bulgaresti sunt reprezentate mai ales de placinte si gogosi cu umplutura sarata sau dulce, alaturi de fructe.

» Sarbatoarea Zeului vinului
Bulgaria este unul dintre producatorii importanti de vinuri la nivel european. Cele mai cunoscute vinuri rosii si albe din Bulgaria sunt Gumza, Dimiat, Muscat, Pamid, Mavrud, Misket si Melnik. Cresterea vitei de vie si vinificatia au o lunga istorie si traditie, datand din perioada tracilor. Vecinii au regiuni viticole renumite: sudul tarii este celebru pentru vinul rosu, Bulgaria de Nord este cunoscuta pentru vinul alb, la fel si regiunea din zona Marii Negre. Zona Melnik este, de asemenea, celebra pentru vinul rosu. Pe data de 14 februarie, sarbatoarea traditionala a bulgarilor nu este Sfantul Valentin, ci Trifon Zarézan, sarbatoarea vinului si a vitei de vie. Vinul este, alaturi de bere si rachiul de strugure, una dintre bauturile locale cele mai consumate.

Cele mai citite

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...
Ultima oră
Pe aceeași temă