-1.1 C
București
joi, 20 ianuarie 2022
AcasăLifestyleFoodRepublica de la Găujani. Cine conduce cu adevărat o comunitate

Republica de la Găujani. Cine conduce cu adevărat o comunitate

„S-a simţit nevoia de revigorare. Nu era cine altcineva să se ocupe”, spune preotul Pop Vasile Florin, din satul Pietrişu, comuna Găujani, care e şi sofer pe microbuzul de trans­port elevi, dar nu se dă în lături, la nevoie, nici de la alte treburi gospodăreşti, cum ar fi să vopsească gardul şcolii. Am ajuns la doi paşi de Dunăre, în judeţul Giurgiu, într-un loc în care natura dormitează, iar casele mici îşi ascund goliciunea sărăciei în spatele vegetaţiei abundente. Trei sate în com­ponenţa acestei comune – Găujani, Pietrişu, Cetăţuia – cu vreo 5.000 de suflete.

Comitetul de iniţiativă

Să ne întoarcem puţin în timp, în 2011, când s-a produs aici un fenomen despre care s-ar putea spune că e ciudat în capătul acesta, la prima vedere neinteresant, de ţară. S-a făcut mai întâi un comitet de iniţiativă, format din Steliana Olteanu, educatoare pensionară, Mariana Mincă – profesoară, Cornelia Enache – referent de folclor, cu specializare în urma unui program susţinut de Universitatea Dalles, la care s-au adăugat Marian Vişana – instructor de dans, Livia Scutelnicu – la rândul ei promotoare a folclorului, Carmen Caragău – directoarea şcolii din Găujani şi Gică Marcu – contabilul şcolii. Comitetul s-a întrunit în câteva şedinţe, unde au venit şi alţi oameni din cele trei sate ale comunei. Fără oficialităţi, fără partide. S-a discutat pe îndelete. Ce probleme avem, ce trebuie rezolvat? Poftim de vezi – copiii se duc la şcoală şi, când joacă fotbal, o fac în noroi. Sau în praf. Comunitatea a dat verdictul – betonarea terenului de fotbal al şcolii.

Planul e gata, s-a dat sfoară-n sat

Comitetul de iniţiativă a scris proiectul. La acest capitol trebuie pusă în evidenţă implicarea unei fundaţii – „Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare”, în condiţiile în care Cristina Tătaru, facilitatorul PACT, venise deja la Găujani, arătându-le localnicilor ce şi cum se face când e vorba ca un proiect să prindă viaţă. Hai apoi cu proiectul la Primărie! „Când am ajuns acolo, prima oară s-au uitat la noi miraţi”, povesteşte preotul Pop cum a decurs întâlnirea cu mai-marii comunei. După care treaba s-a lămurit – oamenii aceştia erau dispuşi să muncească voluntar. „Şi atunci cei de la Primărie au zis că ne susţin”, continuă cel care slujeşte la biserica „Sfânta Parascheva”. La care tot el adaugă – „nu e normal să spunem mereu că, dacă nu sunt bani, nu facem nimic”, îşi expune ideile omul în sutană. Acelaşi comitet de iniţiativă, cu sprijinul Fundaţiei, a făcut un pliant, în care explica ce dorea să facă în privinţa terenului de fotbal. Au mers cu pliantul pe la asociaţiile agricole de pe teritoriul comunei, la oamenii cu bani, având şi ei, la rândul lor, copii care învaţă în şcoala din Găujani. Primăria i-a scos la treabă pe cei care primesc ajutor social, în contul banilor prestând munca în folosul comunităţii. De mare ajutor au fost şi cei aproape 5.000 de lei asiguraţi de PACT, cu titlul nerambursabil, dar calculele arătau că mai e nevoie de încă 10.000 de lei. Totul s-a rezolvat prin implicarea comunităţii.

„Au văzut câtă putere există prin unire”

Viitorul teren de fotbal al şcolii urma să aibă o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. Grosimea stratului de beton, conform proiectului, să fie de 12 centimetri. Betonul aşezat peste un „pat” de pietriş, pentru stabilizarea terenului. A venit ziua cea mare, undeva prin vara lui 2011. S-au strâns aproape 100 de oameni din comună. Nu numai cei de la ajutor social, ci şi părinţii elevilor, dar şi altă lume. Au apărut camioanele cu pietriş, de la asociaţiile agricole. Şi camioanele cu armătură. Muncă de dimi­neaţă până seara, timp de patru zile. Au sosit şi betonierele. S-a turnat betonul. Un adevărat şantier. Comuna întreagă vuia, ca niciodată, de atâta zgomot. Gata! A urmat serbarea de inaugurare. S-a strâns tot poporul din Găujani. Şi oamenii au văzut acum ce poţi să faci când e unire. Le-a rămas în suflet ideea asta. „Au văzut câtă putere există prin unire”, remarcă facilitatorul PACT, Cristina Tătaru.

Satul şi-a făcut propria asociaţie

Doar o „repetiţie” a fost, în 2011, pentru comunitatea din Găujani. Care a vrut să meargă mai departe cu propriile-i proiecte. Primesc zilele trecute invitaţia de a vizita acest loc, să văd o altă idee, aflată în plină desfăşurare. Aflu, pentru început, că unirea oamenilor din comună a devenit oficială, prin crearea Asociaţiei „Datini, Educaţie, Cultură”, care-i are ca stâlpi de bază pe Cornelia Enache şi preotul Vasile Pop. Comitetul asociaţiei e format din 12 oameni, fără a se lua în seamă că unul e intelectual, iar altul vine de la sapă. Când e vorba de luat o decizie, majoritatea îşi spune cuvântul, democratic. E atmosfera pe care mi-o descrie preotul Pop. Nu pot să nu-mi amintesc că specialiştii în etnografie afirmă, de mulţi ani, că majoritatea obiceiurilor şi meşteşugurilor din sudul României s-au pierdut. Dar cum ar fi ca un sat întreg, tocmai din zona asta, să „înoate” împotriva curentului?!

Al doilea mare proiect – ­revigorarea tradiţiilor

Asta înseamnă un fel de arheologie. Dar nu să scotoceşti în pământ, ci prin podurile caselor, unde mai sunt păstrate obiecte vechi de câteva generaţii – fie că e vorba de războaie de ţesut, fie unelte agricole sau instrumente muzicale. Apoi trebuie să stai de vorbă cu bătrânii – ce îşi amintesc ei despre colinde vechi, cântece, poezii, descântece. De căutat şi fotografiile care ilustrează comuna Găujani în urmă cu zeci de ani. Cea mai veche fotografie are exact un secol, îmi spune Cornelia Enache despre ce-a găsit în urma „anchetei”, desfă­şurată din casă-n casă. Idee care a fost imediat îmbrăţişată de Centrul de Creaţie Populară din Giurgiu, prin consultanţă de specialitate. Asociaţia locală a cooptat tineri din comună care au mers pe la toţi oamenii, să stea de vorbă cu ei. S-a constituit astfel o bază de date. Cu fişe de cercetare. Se ştie cine are anumite obiecte vechi, cine ştie cântece, datini, cine cunoaşte reţete culinare de pe vremea străbunicilor. Se prăfuise totul, dar „comoara aceasta era încă acolo, uitată, dar nu dispărută cu totul”, exclamă cu o lucire de bucurie în ochi interlocutoarea mea, Cornelia, care a lucrat ea însăşi la Centrul de Creaţie Populară din Giurgiu. Privesc imagini cu obiceiuri, evenimente din viaţa oamenilor, munca la câmp, bucurii şi necazuri înmărmurite în cele peste 300 de fotografii scoase la lumina zilei, imprimate acum pe suport electronic. Cântecele vor fi înregistrate. Dar nu e suficient. Comoara va fi pusă la treabă, în folosul comunităţii. Pentru că în partea asta de ţară, la Găujani, s-a auzit de turism cultural.

Muzeul sătesc şi serbarea de sâmbătă

Asociaţia locală se află acum în faza în care aşterne pe hârtie proiectul viitorului muzeu etnografic din Găujani. „E o clădire în curtea şcolii, cu două camere, în care înainte erau nişte ateliere. Acolo va fi muzeul”, spune cu precizie Cornelia Enache. Oamenii din comună sunt dispuşi să doneze obiectele vechi din casă, pentru constituirea viitoarei colecţii obşteşti. Pentru atragerea turiştilor, va fi creat câte un eveniment încărcat de tradiţie, în fiecare sâmbătă. „Asta va începe de la toamnă”, e la fel de precisă cea care e şefa Asociaţiei. Nu doar să vii, ca turist, să vezi nişte obiecte, pentru că muzee săteşti mai sunt şi în alte părţi ale ţării. Dar aici se vor crea evenimente – muzică, jocuri, localnici îmbrăcaţi în costume populare. Şi nu în ultimul rând servirea mesei.

Reţete culinare cu gust de turism

Reţetele tradiţionale vor juca un rol important în economia viitorului muzeu. Deja s-au găsit, în urma cercetărilor de pe teren, zece reţete, pe care oamenii din Găujani le-au descris cu lux de amănunte. De pildă, mâncarea de scoici. Sau mâncarea de melci. Scoicile se fierb, se decojesc, se adaugă usturoi şi se fac chifte­luţe. La fel şi cu melcii. „Pe vremuri, în sudul ţării, se mânca aşa ceva”, spune Cornelia. Mi se spune că şi acum e o baltă, în apropierea comunei, în care găseşti scoici şi melci la discreţie. Dacă nu vă plac melcii, poate încercaţi prăjitura de vărzar. E un fel de chec. Cu făină, lapte şi ouă, la care gospodinele adaugă şi varză nouă, tocată mărunt. Dacă tot suntem la Dunăre, nu se poate să lipsească borşul de peşte sau peştele prăjit. „La noi şi femeile prindeau peşte, povestesc bătrânii. Prindeau cu alăul, un fel de plasă”, ştie un om al locului. Să nu uit de mâncarea de murături. Un fel de tocană, cu ceapă călită, roşii, făină, mărar. Şi evident murături. Doar atât, dacă e post. Dacă nu, se adaugă şi costiţă de porc. Aflu că aici a fost organizată, cu ceva timp în urmă, „Ziua vecinului”, când lumea din sat a pregătit tot felul de mâncăruri tradiţionale. A fost ca o expoziţie de gust şi culoare, desfăşurată în curtea şcolii, pe terenul de fotbal, betonat. Atunci s-a văzut potenţialul culinar al comunei. De ce nu s-ar face aşa ceva în fiecare sâmbătă, în faţa viitorului muzeu?! Care are deja un nume – „Casa tradiţiilor”. O comună care trăieşte numai din subzistenţa agriculturii are şansa câştigului de pe urma turiştilor. Bucureştiul nu-i departe. Cum ai ajuns în oraşul Giurgiu, urmezi şoseaua care aleargă, adesea pustie, de-a lungul Dunării, până la graniţa cu Teleormanul. Acolo e comuna Găujani.

Un plan amănunţit pentru ­redescoperirea satului românesc

Am asistat la un eveniment, în comuna asta, ca o ilustrare a ceea ce va fi aici în viitorul apropiat. S-au adunat oamenii satului, şi tinerii, şi bătrânii, îmbrăcaţi în costume populare, să demonstreze că nu au uitat de hore şi sârbe, conduşi de arcuşul lui Niţă Guşă. Dă-i cu jocuri – „Şchioapa” sau „Cârligul”. Dar şi cântece – „Usturoi cu patru foi”, „Ce faci moşule în pădure”, Pe marginea Dunării”. Mai să te prinzi şi tu în joc, când vezi cum se ridică praful de sub tălpile întărâtate de rapsodul comunal. Iar asta în timp ce bucatele tradiţionale s-au încins în ceaunele puse pe pirostrii. Ceea ce se întâmplă în Găujani face parte dintr-un proiect al Fundaţiei PACT, prin care cinci comunităţi rurale din sudul ţării, din jude­ţele Dâmboviţa, Prahova, Călă­raşi, Ialomiţa şi Giurgiu, sunt susţinute în efortul „de a culege şi inventaria cultura tradiţio­nală”, explică Mădălina Ene, coordonatorul proiectului „Identitate, tradiţie, bunăstare locală”. Având sprijinul financiar al Fondului de Inovare Civică al Fun­daţiei pentru Dezvoltarea Socie­tăţii Civile, cele cinci proiecte din mediul rural se vor încheia cu o idee de afacere. Idee care trebuie să vină de la săteni. Planul lor va fi susţinut atât prin con­sul­tanţă de specialitate, cât şi cu fonduri. Aşteptăm cu nerăbdare serbările de la Găujani…

Cele mai citite

Prețul petrolului a atins un nivel record după anul 2014

Prețul petrolului a crescut miercuri pentru a patra zi, ajungând la cel mai mare nivel după anul 2014, după ce un incendiu la...

Camera de Comerț și Industrii a României, mesaj viral în online: „Je suis Ciucă”

Un mesaj publicat, miercuri, de Camera de Comerț și Industrii a României a ajuns viral în online: „Camera de Comerț și Industrie a României...

Actorul francez Gaspard Ulliel, câştigător a două premii César, a murit într-un accident la schi

Actorul Gaspard Ulliel a murit la doar 37 de ani, miercuri, în urma unui accident la schi. El s-a lovit de un alt schior...
Ultima oră
Pe aceeași temă