Războiul CIA – FBI, o cauză a tragediei de la 11 septembrie

Sunt semne că FBI-ul, CIA-ul şi chiar Casa Albă au primit informaţii, fotografii şi interceptări ale convorbirilor suspecţilor din momentul în care aceştia au sosit în SUA. Cu toate acestea, serviciile secrete americane nu au reuşit să conclucreze pentru a-i împiedica pe atacatori, aminteşte publicaţia Vanity Fair într-o analiză din noiembrie 2004 despre ce şi cum s-a întâmplat înainte de 9/11.

Osama ben Laden este, bineînţeles, personaj principal. Prin asociere, o importanţă deosebită este atribuită lui Mike Scheuer, agentul CIA însărcinat încă din 1996 cu urmărirea şi prinderea sau uciderea acum defunctului şef al reţelei teroriste Al-Qaeda.

Acum 15 ani ben Laden nu era văzut ca un inamic al democraţiei şi un geniu al terorismului global. Era descris de CIA doar ca un „finanţator” al teroriştilor. Aşa că ben Laden a devenit primul personaj pentru urmărirea căruia serviciul secret a înfinţat o staţie specială. Condusă, bineînţeles, de Scheuer. Care rememorează: „Îl regăseam pe ben Laden peste tot. Nu în persoană, dar prin banii, retorica şi influenţa lui, prin înregistrările şi paşapoartele sale. Aşa că ne-am decis să aflăm dacă putea fi o ameninţare”.

Alec Station

„Alec Station” – după cum fusese denumită staţia anti-ben Laden, Alec fiind fiul lui Scheuer – era localizată foarte discret, într-o clădire ocupată în mare parte de contractori ai Armatei. „Am înţeles repede ce urmărea să obţină ben Laden: arme de distrugere în masă”, a completat Scheuer. În 1998, el a trebuit să insiste puternic pe lângă superiorii săi pentru a-i face să transmită către persoanele cu putere de decizie informaţii despre ben Laden şi despre planurile sale de a obţine arme nucleare.

Însă vârful ierarhiei din CIA începea deja să-l considere pe Scheuer drept un isteric prevestea Apocalipsa. Şi mai era ceva: „Majoritatea colaboratorilor mei erau femei. Şefii nu vedeau cu ochi buni femeile de succes”.

Neînţelegeri fatale

Scheuer avea însă o problemă de atitudine, după cum recunosc chiar şi prietenii săi. „Era un tip bun, dar furios”, după vorbele unui fost oficial CIA. Poate această latură a lui Scheuer a făcut ca el şi şeful contraterorismului de la Casa Albă, Richar Clarke, să nu se înţeleagă tocmai bine. Lucru cu atât mai ciudat cu cât cei doi erau prinde singurii agenţi pe care îi obseda ben Laden şi înainte de 9/11. Deloc suprinzător, Scheuer nu se împăca nici cu agenţii FBI.

Aceştia s-au opus din start cooperării cu Alec Station. Iar cel mai reticent era chiar şeful contraterorismului din FBI, John O’Neill, un tip de „şcoală veche”, căruia nu i-a luat mult să devină un veritabli inamic pentru Scheuer. Într-o adevărată ironie a sorţii, O’Neill avea să fie ucis chiar în atacurile de la WTC. Până în acel moment însă, FBI-ul nu voia să predea niciun document despre ben Laden CIA-ului şi încerca chiar să şterpelească ce putea atunci când avea ocazia. Nici pistele pe care le identifica CIA-ul nu erau relevante pentru FBI.

„Atacuri inevitabile”

Aşadar, puteau atacurile de la 11 septembrie 2001 să fie evitate dacă serviciile secrete americane ar fi colaborat între ele? Documentul de 567 de pagini elaborat de Comisia 9/11 evită să răspundă la această întrebare. Au fost chiar voci care au afirmat că, de fapt, atentatele erau inevitabile.

„Puteam foarte bine să mergem pe 10 septembrie să vorbim cu Mohammed Atta (unul dintre atentatori). L-am fi întrebat de ce ia lecţii de pilotaj. El ne-ar fi spus că vrea să devină pilot pentru EgyptAir. Era profesionist, nu are fi cedat interogatoriului nostru. Ar fi trebuit să facă o greşeală ca să-l putem opri, dar nu a făcut-o”, a precizat Michael Rolince, agent FBI din Washington.

„Dacă i-am fi abordat pe atacatori încă din 2000, când nici ei nu ştiau încă ce plan are ben Laden, aceştia ar fi părăsit ţara. Ar fi trimis ben Laden alţi agenţi în locul lor? Cred că da!”, a adăugat şi Mary Galligan, care a condus echipa antitero a FBI în vara lui 2001.

În definitiv – conchid majoritatea oficialilor serviciilor secrete – 9/11 nu a însemnat un eşec operaţional, ci unul de sistem. Această teorie spune că serviciile secrete nu aveau, în 2001, nici personalul, nici banii, nici mandatul şi nici legile care să le permită să oprească atacurile.

Atacul asupra WTC, prezis cu două săptămâni înainte

Mike Scheuer contrazice ferm argumentul anterior. El a arătat că atacatorii au apărut de mai multe ori pe „radarele” serviciilor secrete, care nu au colaborat însă pentru a pune cap la cap informaţiile despre aceştia. Preşedintele George W Bush şi consilierul său în probleme de securitate, Condoleezza  Rice, au afirmat atunci că nimeni nu şi-ar fi putut imagina că atacatorii vor deturna avioane de pasageri pentru a le conduce direct în clădiri. Adevărul este însă că acest scenariu fusese luat în calcul atât FBI.

Cu două săptămâni înainte de 9/11, în Minneapolis, un agent nu a fost lăsat de superiori să-l investigheze pe Zacarias Moussaoui, un francez cu origini marocane care fusese interceptat de FBI după ce oficialii unei şcoli de pilotaj unde se înscrisese deveniseră suspicioşi. „Vreau să-l opresc! Omul acesta intenţionează să ia un avion şi să se izbească în World Trade Center!”, a transmis agentul din Minneapolis superiorilor săi. Degeaba însă. 

Informaţii care ar fi putut opri atentatele existau şi în birourile „inteligenţei” din Germania, Marea Britanie, Spania sau Golful Persic. Dar fie nu au ajuns în mâinile potrivite, fie au fost îngropate în structura birocratică.

Celula de la Hamburg

De exemplu, în 1999, un agent din Germania a avut intenţia de a-l interoga pe unul dintre atentatori, care făcea atunci parte din acum cunoscuta celulă de la Hamburg, un grup de islamişti radicali. Planul era ca acest grup să fie monitorizat cu ajutorul microfoanelor ascunse, dar, şi în acest caz, legislaţia s-a opus. Agenţii germani nu au putut să convingă o comisie parlamentară să aprobe genul acesta de monitorizare. S-a încercat şi infiltrarea în grup, însă când CIA-ul a fost solicitat să ajute această acţiune, ar fi refuzat.

Aşadar, eforturile individuale aproape eroice ai unor agenţi în a indentifica eventuali atentatori au fost irosite de rivalităţi, certuri şi mecanisme birocratice.

Se pare că serviciile secrete făceau bine lucrurile grele şi prost pe cele uşoare.

Sistemul, încă vulnerabil?

A fost, în fapt, eşecul unui sistem de securitate care nu a reuşit să adapteze unui nou inamic şi pericolului imens reprezentat de acesta. Lucrul tulburător şi în zilele noastre este că, după cum susţin mulţi experţi din domeniu, 9/11 nu a reuşit să schimbe foarte mult acest sistem.

Unii agenţi începuseră încă din anii ’90 să refuze genul de operaţiuni care ar fi putut descoperi repede personajele capabile să finanţeze şi să opereze celulele teroriste. „Nu vreau să mă duc într-o ţară din Lumea a Treia pentru că acolo poziţia standard este cea dată de diaree”, ar fi răspuns la un moment dat un agent tânăr. Acest gen de atitudine pornea şi din capacitatea redusă a serviciilor secrete de a găsi oameni dedicaţi cauzei.

În acelaşi timp, până în 1997, majoriatatea agenţilor între 40 şi 48 de ani s-au retras, scârbiţi de birocraţia tot mai sâcâitoare şi de politica de angajare. În interiorul CIA, noii recruţi erau învăţaţi cum să lucreze sub acoperire în cadrul ambasadelor europene, dar nu şi cum să se infiltreze în reţelele teroriste.

CIA îl găsise pe ben Laden în 1996

Chiar şi aşa, CIA-ul  a cel puţin de două ori foarte aproape de ben Laden. În 1996, Alec Station l-a identificat pe un anume Mr. Walker, într-o ambasadă din Africa. Jamal Ahmed al Fadl pe numele său real, acest personaj devenise unul dintre oamenii care făceau afaceri pentru ben Laden, după ce acumulase ceva experienţă în SUA, unde fusese recrutat pentru războiul din Afganistan în anii ’80. Al Fadl a fugit în cele din urmă în SUA pentru că ben Laden aflase că acesta îşi însuşise 100.000 de dolari din fondurile Al-Qaeda.

În acelaşi an, CIA a dat chiar de ben Laden. Teroristul tocmai fugise în Afganistan din Sudan. O parte a familiei sale se stabilise la 20 kilometri de Kandahar, într-o bază izolată. Cu 80 de clădiri din lut şi beton, apartamente, o moschee şi un centru medical, baza era protejată de paznici înarmaţi, de ziduri de 5 metri înălţime şi de vecinătatea deşertului. „Osama trăia ca un mare om de afaceri. Îşi lua micul dejun, după care îşi pupa nevestele şi conducea până în oraş, de unde se întorcea seara”, a relatat Scheuer.

Evident, planul de a-l prinde atunci pe ben Laden a eşuat. Nici în prezent – spun câţiva foşti agenţi FBI şi CIA – „inteligenţa” din SUA nu ştie cu mult mai multe despre Al-Qaeda decât ştia înainte de 9/11.