13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleFoodObama, acuzat de muşamalizare în scandalul „Benghazi gate"

Obama, acuzat de muşamalizare în scandalul „Benghazi gate”

O serie de dezvăluiri publicate la sfârşitul săptămânii trecute de canalul de televiziune Fox News schimbă tot ceea ce se ştia până acum despre atacul terorist împotriva consulatului american de la Benghazi în care au murit patru persoane, inclusiv ambasadorul Christopher Stevens. Citând surse prezente la faţa locului în Benghazi, Fox News a susţinut că agenţii ucişi în timpul atacului au solicitat de două ori sprijin militar, dar au fost refuzaţi. Casa Albă nu a dezminţit informaţiile.

 

Cea mai mare parte a programelor Fox News exprimă puncte de vedere conservatoare şi cei mai mulţi dintre jurnaliştii postului se declară deschis susţinători ai Partidului Republican şi ai lui Mitt Romney şi adversari a administraţiei Obama. Din acest punct de vedere, multe dintre „dezvăluirile” Fox News sunt privite cu suspiciune şi adesea ridiculizate de politicienii democraţi şi de restul mass-media americane. Nu şi de data aceasta, când Casa Albă nu a avut vreo reacţie, iar preşedintele Obama a refuzat să răspundă unei întrebări adresate de o jurnalistă pe acest subiect.

Despre atacul asupra consulatului american de la Benghazi din noaptea de 11 septembrie, administraţia americană a susţinut câteva săptămâni bune că a avut loc în momentul în care o demonstraţie de protest faţă de filmul „Inocenţa Musulmanilor” a degenerat într-o acţiune violentă împotriva consulatului american, susţinută de grupuri de extremişti înarmaţi, care au profitat de proteste pentru a lansa un atac terorist sau ceva foarte apropiat de un atac terorist. Aceasta a fost cel puţin poziţia oficială a administraţiei, susţinută de ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice.

Atât Rice, cât şi secretarul de stat, Hillary Clinton, au susţinut că responsabilitatea pentru atacuri trebuie plasată în sarcina autorului filmului considerat islamofob, deşi Obama însuşi a fost ceva mai precaut şi a evocat cel puţin în două rânduri şi în mod destul de vag eventualitatea unui atac terorist lansat de grupări islamiste afiliate Al Qaeda. Un e-mail transmis la două ore după lansarea atacului Departamentului de Stat în care o asemenea grupare revendica atacul părea să arunce în aer linia oficială a administraţiei, dar verificările ulterioare au arătat că revendicarea respectivă nu a existat. Apoi nu a mai contat, pentru că istoria s-a schimbat spectaculos: nu a existat nici o demonstraţie de protest. Surse din serviciile de informaţii au confirmat că în seara de 11 septembrie nu a existat nici o demonstraţie de protest la Benghazi şi că povestea oficială a administraţiei nu făcea decât să plaseze în context libian manifestaţiile violente care avuseseră loc cu o zi sau două înainte la ambasada americană din Cairo. La Benghazi a avut loc un atac terorist de la început până la sfârşit şi evenimentele păreau în sfârşit să fie clarificate. Deşi Casa Albă a susţinut o vreme că a primit informaţii confuze şi contradictorii de la serviciile de informaţii, ulterior a lăsat să se înţeleagă că fusese totuşi informată în timp util. Mister rezolvat? Nici pe departe, pentru că povestea se modifică a doua oară în mod dramatic.

Potrivit Fox News, islamiştii au declanşat atacul împotriva consulatului la ora 22.00, ora locală, 16.00 la Washington. Fostul membru al trupelor speciale ale marinei SEAL Tyrone Woods se afla la nici doi kilometri distanţă într-o casă conspirativă a CIA. Când a auzit focurile de armă de la consulat, a cerut permisiunea să se deplaseze la faţa locului pentru a-i ajuta pe cei dinăuntru. I s-a ordonat să nu se amestece. Cu toate acestea, împreună cu alţi doi membri ai echipei sale a ignorat ordinul şi s-a deplasat la consulat, unde, după un schimb de focuri, i-au evacuat pe cei aflaţi în interior şi au recuperat cadavrul agentului Sean Smith, ucis în timpul primului atac. Pentru că nu l-au putut găsi pe ambasadorul Stevens, s-au întors în clădirea CIA aproape de miezul nopţii, când au solicitat, din nou în mod repetat, sprijin militar, dar cererea le-a fost din nou refuzată.

Analişti militari au afirmat că le-ar fi luat cel mult trei ore avioanelor staţionate la baza militară din Sigonello din Italia, unde se află şi un puternic detaşament al forţelor speciale americane, să ajungă la Benghazi, dar ordinul nu a venit niciodată. În schimb, de la ambasada din Tripoli a fost trimis un avion cu 22 de militari ai forţei de reacţie rapidă, care a aterizat la Benghazi la ora 2.00, dar a fost reţinut încă 45 de minute, de lipsa vehiculelor de transport. Între timp, Woods se suise pe acoperişul casei conspirative cu un dispozitiv cu laser cu care putea să identifice poziţiile din care atacatorii lansau obuze de mortiere. Woods era protejat de un alt fost SEAL, Glen Doherty. La ora 4.00 Woods şi Doherty au fost ucişi de un obuz. Câteva zeci de minute mai târziu teroriştii erau puşi pe fugă de luptătorii unei miliţii locale care venise în sprijinul americanilor încă de la ora 3.00. Woods şi Doherty au luptat singuri aproape şapte ore şi, potrivit martorilor, au ucis aproximativ 60 de inamici.

Dar cea mai tulburătoare informaţie apărută în presa americană este că deasupra scenei bătăliei a zburat tot timpul o dronă şi că Washingtonul nu numai că a auzit comunicaţiile, dar a putut vedea în timp real ce se întâmpla la faţa locului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă