Motto: Mana doru-i tainic colo, inspre tine,
Ochiul imi sclipeste, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cand gandesc la tine,
Sufletul mi-apasa nouri de suspine,
Bucovina mea!
(Mihai Eminescu – “La Bucovina”)
Numele cunoscute cele mai vechi ale Moldovei de Nord sunt Tara de Sus, Arboroasa, Tara Fagilor sau Faget, ultimele doua fiind “traduse” de austrieci prin Bucovina, de la germ. Buche “fag”. In fapt, si numele de Bucovina este autentic si vechi romanesc, de unde, ca si la popoarele germanice si slave, ce au si ele paronimiile “fag – litere – carte”, romana a mai pastrat bucoavna (arh.), “abecedar”. Asadar, Bucovina ar fi abecedarul nostru istoric, macar al Moldovei, fiind matca a trei capitale ale acestui stat medieval: Siret, Baia si Suceava.
Inca de la voievodul Bogdan I Intemeietorul, Moldova cuprindea toata regiunea dintre Ceremus, Valea Prutului si cea a Nistrului.
In veacul al XVIII-lea, Moldova a devenit teatru de razboi in conflictele dintre cele trei imperii vecine: Austria, Turcia si Rusia. In urma lor, ca invingatori asupra rusilor, austriecii au pretins, in schimbul ajutorului dat Turciei, o schimbare de granita la Sud de Galitia. Cu tot protestul moldovenilor – voievodul Grigore Ghica platind cu viata indrazneala de a se impotrivi noii amputari teritoriale a tarii -, trimisii Portii Otomane, mituiti cu multi bani si odoare, au fost induplecati sa accepte cererea Austriei. In aceste conditii, Tara de Sus, cu vechile manastiri, biserici si necropole voievodale, cu chiar primele trei capitale, a intrat in componenta Imperiului Austriac. Teritoriul rapit avea o suprafata de 10.441 kmp, cu 70.000 de locuitori, impartiti in 14.350 de familii, majoritatea covarsitoare formand-o romanii.
Aflata sub conducere militara, Bucovina a fost inglobata Galitiei, dupa 6 august 1786, in urma unui inalt prescript imperial. Dupa Revolutia de la 1848, prin Constitutia austriaca din 4 martie 1849, Bucovina si-a recapatat autonomia provinciala, fiind declarata ducat, trecand sub directa coordonare a Guvernului de la Viena. E de retinut, pentru ceea ce va urma, unul dintre numele acestui tinut: Arboroasa.
A avut imparatul remuscari?
Multe dintre informatiile de mai sus le-am primit de la I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, care a avut generozitatea si timpul sa ne primeasca. Si, spre a nu fi suspectat de subiectivism in privinta retrocedarii padurilor ce au apartinut Bisericii Ortodoxe din Bucovina, ne-a inmanat brosura “Despre Limba, Biserica si (simtul) instinctul proprietatii in constiinta Bucovinenilor”, culeasa de Inalt Prea Sfintia Sa din textele publicate de Mihai Eminescu, din care, la randu-ne, am spicuit urmatoarele: “Iata dar cum stau lucrurile. Trecand Bucovina sub Austria, Divanul Moldovei si Voda se vede ca s-au ingrijit ca prin tractatul de cesiune, Austria sa fie obligata de a mentinea in aceste tinuturi statu quo. Guvernul austriecesc au gasit in Bucovina stari de lucruri cu totul fericite in privinta indestularii materiale a locuitorilor. Au gasit manastirile pline de averi, o numeroasa clasa de tarani cu totul liberi, mazili, ruptasii si razesii, bresle de mestesugari, starostii de negustori, c-un cuvant o feudalitate cam tarzietica in viata ei, dar linistita si libera. Ceea ce era vechi in vechea Moldova era legatura pe care clase intregi o aveau cu statul. Mazilii si ruptasii, boierii cu scutelnicii lor erau obligati de a servi gratis in orice ocazie statului; era, se vede, ramasita a organizatiei militare de sub domniile vechi. Aceste legaturi dintre domnie si populatie, prerogativele acesteia din urma erau neintelese pentru noii guvernanti, obligati a tinea statu quo; afara de aceea, ei sperau a deduce din drepturile domniei moldovenesti drepturi ale Imparatiei Austriei. (…) Asupra propunerilor Consiliului Suprem, Iosif II pune rezolutia: "Se ia spre stiinta si la vreme se va lua seama ca aceste venituri manastiresti sa se intrebuinteze cu folos: insa numai spre folosul confesionarilor si numai in privinta in care s-au desfiintat manastirile." Se vede din rezolutie ca consiliul propusese confiscarea, iar imparatul a refuzat-o, facand deosebire intre al meu si al tau. In urma masurii Guvernului, se latise ingrijiri asupra "dreptului de proprietate" a mosiilor bisericesti. Deci Consiliul Suprem se vede silit de-a declara prin rescriptul din 19 mart. 1783: "Luandu-se mosiile Episcopiei si poate si cele manastiresti sau ale altor institute, nu se instraineaza nicidecum de la menirea lui darul facut episcopiei manastirei sau institutului, ci, din contra, veniturile nesigure de mai nainte, ce nu se pot evita la proprietati imobile, se asigureaza."”
In istoria noastra, desi au existat unele pricini in privinta averilor eclesiastice, nu se cunoaste nici un caz ca vreo biserica sau manastire romaneasca sa-si insuseasca cu japca vreun teren care nu-i apartinea. Cum se vede si din vechile documente, pana si imparatii austrieci au respectat drepturile de proprietate ale Bisericii Ortodoxe din Bucovina asupra padurilor si a altor terenuri.
Au habar, oare, alde Iliescu, Nastase, Vacaroiu, Iorgovan, eventual Geoana si alti pesedisti de istoria Bucovinei, a Tarilor Romane, in general de istoria Romaniei? Desigur, acesti nostalgici cu apucaturi colhoznice ar putea aduce argumente impotriva imparatilor austrieci, daca i-ar duce mintea. Dar cum indraznesc ei sa se puna cu poetul nostru national si cu un asa inalt ierarh ca IPS Pimen, amandoi de o moralitate si de o probitate ireprosabile?
Documente exista si in afara celor pomenite de Mihai Eminescu. Astfel, la 11/23 iulie 1889, mitropolitul Silvestru inainteaza cererea maiestatica nr. 2829, prin care solicita imparatului, ca patron suprem al fondului bisericesc, incetarea tratativelor asupra vanzarii unor terenuri la Radauti. Memoriul mitropolitului Silvestru este trimis de imparat Ministerului Cultelor si Instructiunii, respectiv ministrul Dr. Gautsch, care, la randul sau, prin Ordinul nr. 4189 din 13 martie 1890, cere argumentarea cererilor cuprinse in memoriu, cu acte aflate in posesia Consistoriului. Imparatul cerceteaza acest memoriu, gasindu-l conform cu realitatea juridica a acestei proprietati si cere Guvernului, prin Ministerul Cultelor si Instructiunii, sa se comunice mitropolitului ca ideea cumpararii Domeniului Radauti pe seama institutului de remonte a fost parasita, incetand si tratativele in privinta cumpararii, comunicare facuta de minister la 26 august 1890, cu Ordinul nr. 17.627.
Cand era Romania Mare
IPS Pimen continua cu noi argumente privind proprietatea Bisericii Ortodoxe din Bucovina asupra padurilor din actualul judet Suceava. Dupa 1918, cand Bucovina a revenit la Patria-Muma, s-a pus problema cine va administra padurile, nu cine este proprietar, si s-a hotarat ca tot Biserica, avand drepturi multiseculare, intarite de peceti domnesti si boieresti, sa le administreze.
Din acel an, documentele sunt mai bogate si la fel de limpezi. Astfel, la 23 iulie 1921, regele Ferdinand I emite Decretul nr. 3608 privind aprobarea Legii pentru Reforma Agrara din Bucovina, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 93, din 30 iulie 1921. IPS Pimen ne atrage atentia asupra articolului nr. 5 din acest decret:
“Se declara expropriate in intregime: a) Proprietatile rurale, fara deosebire de caracter si intindere, ale tuturor persoanelor juridice de drept public, fara considerarea oricarei clauze contrarii. Se excepteaza de la expropriere terenurile manastirilor: Dragomirna, Putna, Suceava si Sucevita pana la 100 ha. Se mai excepteaza 50 ha din pamantul cultivabil al fondului bisericesc ortodox oriental pentru mitropolia din Cernauti. Se mai excepteaza proprietatile comunelor rurale si urbane, padurile tovarasiilor, precum si padurile fondului bisericesc greco-ortodox, afara de partile marginase din apropierea satelor, pe cari comitetul agrar le va afla proprii pentru defrisare, in scop de a intemeia gospodarii taranesti si comunale”.
Apoi, IPS Pimen prezinta un extras din “Legea si statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane” privind functionarea Fondului Religionar Bisericesc din Bucovina:
“Art. 39 – Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este si ramane o fundatiune speciala de sine statatoare, care va purta de acum inainte numirea de "Fondul Bisericesc Ortodox Roman al Bucovinei".
Art. 40 – Fondul acesta este persoana juridica si va fi administrat prin consiliul eparhial, sub presedintia Arhiepiscopului si Mitropolitului Bucovinei, care-l va reprezenta in justitie si in toate actele sale. Regulele de administratie pentru averile fondului, care consta in cea mai mare parte din domeniu paduros si agricol, vor fi, in interesul bunului mers, cele prevazute pentru administrarea si exploatarea domeniilor Statului.
Art. 41 – Bugetul anual al fondului va fi alcatuit astfel ca sa acopere cheltuielile de personal si material necesare administratiunii si exploatarii lui, plata personalului bisericesc, nevoile cultului si anumite trebuinte culturale si de binefacere ale eparhiei”.
Dupa ce Romania s-a facut mica
Cand Romania era mica, la fel fiica ei, Bucovina, in 1947, statul, deja comunist, a facut un prim pas spre confiscarea averilor bisericesti din Nordul Moldovei, incropind o societate, un fel de struto-camila, intre Fondul Bisericesc si… CFR, jumi-juma. Uluitoarea compozitie nu a durat prea mult. IPS Pimen nu poate trece usor peste acel caraghioslac politic, care nici nu prea e de ras, intrucat urmarile, nefericite, se simt si astazi. Spune IPS: “Apoi comunistii au dat un decret extrem de ciudat, privind confiscarea acelei proprietati comune Fondului Bisericesc si CFR. Pana la urma si-au dat si ei seama ca a fost o prostie, ca nu poti da un asa decret, ingloband si proprietatea statului. Era prin 1949. Decretul cu pricina nu a fost publicat niciodata, probabil ca sa nu se afle in strainatate. Dar, potrivit uzantelor juridice internationale, un decret nepublicat in Monitorul Oficial este nul. Deci statul, in momentul de fata, si-a insusit o proprietate care nu e a lui”.
Se stie ce s-a intamplat, dupa 1989, in privinta retrocedarii padurilor. Sugestiile lui Ion Iliescu au dus la o situatie mai mult decat confuza, in urma careia Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor nu a obtinut nici astazi ceea ce era un drept al sau, declansandu-se astfel un conflict intre autoritatile statului si cele bisericesti, care inca asteapta o solutie.
IPS Pimen continua: “Dupa 1989, s-a taiat fara nici o noima. Dar nu au taiat cei care au primit padurile, ci… statul. Comunitatea Europeana impune niste reguli stricte. E vorba in primul rand de drumuri. Nu-ti va mai da voie sa duci lemne pe firul apei, ci pe drumuri in serpentine sau cu funiculare, impotriva poluarii, ceea ce va costa enorm. Actualmente 1 m liniar de drum forestier costa 25 dolari. Am spus la Parlament: eu nu-i condamn, nu-i judec pe cei care n-au vrut sa voteze in favoarea retrocedarii padurilor. Depinde de ce vede fiecare in ele. In aceste 90.000 ha eu vad medicamente necesare patrimoniului. Ei zic ca nu e caz de urgenta, dar este, pentru ca Guvernul Romaniei si-a luat niste angajamente, ca pana la o anumita data sa restituie proprietatile Bisericii. Mai intai e urgenta asigurarii resurselor pentru aceste valori de patrimoniu.”
Tertipuri comuniste
IPS Pimen a fost instiintat de unii parlamentari ca sub padurile bucovinene se afla adaposturi subterane si armament. Aiurea! “Cateva pusti ale padurarilor nu constituie un arsenal important!” exclama inaltul prelat cu umor amar. I s-a mai spus si ca in aceste paduri sunt importante rezerve de ape curgatoare, surse hidroenergetice, dar de fapt acolo se afla doar pastravarii.
Lucratura lui Iliescu si a slugilor lui a fost diavolesca. Astfel, localnicii au fost improprietariti anume din terenurile care au apartinut Bisericii, si nu din fostele lor paduri, care actualmente sunt in proprietatea statului. In aceste conditii, nu e de mirare ca paduri intregi din judetul Suceava, ca si din alte judete, au fost defrisate, din pricina ca improprietaritii nu au fost siguri ca le vor ramane. Legea nu a fost respectata, iar vinovatii nu au fost trasi la raspundere. In acest sens, IPS Pimen mai spune: “Domnul Vacaroiu ne-a acuzat in presa ca deja am taiat dintr-o parcela cu statut de rezervatie. E adevarat ca am taiat, dar cu aprobarea ministerului de resort. Si nici nu am taiat cat s-a aprobat, ci foarte putin. Ar trebui sa-l dam in judecata pe dl Vacaroiu. Dar cum sa-l dam, la varsta lui? Sunt oameni care nu au nimic comun nici cu Biserica, nici cu tara. Pe timpul stapanirii austriece, padurile din fondul bisericesc bucovinean erau cel mai bine administrate din toata Europa”.
Leacuri pentru oameni si pentru monumente istorice
L-am intrebat pe IPS Pimen cum se va implica Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor in salvarea monumentelor istorice, in speranta ca padurile ii vor fi retrocedate.
“Am format deja o comisie ce face un plan de lucrari de restaurare-conservare. Exista si un Consiliu de Administratie. Dumnezeu stie gandurile parlamentarilor. Daca vor lua aminte la nevoile valorilor de patrimoniu, in lumina legislatiei Uniunii Europene, vor fi de partea retrocedarii. Potrivit uzantelor internationale, statul, oricare ar fi el, nu este obligat sa acopere toate lucrarile de restaurare. Cheltuielile pentru restaurarea si intretinerea monumentelor istorice sunt de ordinul miliardelor de lei. Din surplusul de la lucrarile de restaurare, pe care le vom sustine din veniturile aduse de exploatarea padurilor, vom ingriji bolnavii, saracii, copiii orfani s.a.m.d. Banii luati de pe urma padurilor nu vor merge pe salariile preotilor, ci pentru cele doua categorii de bolnavi: monumentele istorice ale oamenilor de odinioara si oamenii de astazi. Vom face camine de batrani, case de copii. Acum ne luptam sa facem o fabrica de peleti (lemn comprimat – n.n.), iar cu ei vom putea porni niste centrale si microcentrale pentru a incalzi scoli, spitale, camine de batrani, case de copii s.a. Asa ma gandesc: sa avem vreo doua fabrici de cherestea, ca s-o dau la un pret mai ieftin decat e in general celor care vor organiza niste ateliere de tamplarie, ca sa dam o bucata de paine oamenilor din aceasta zona. Sigur ca pentru mine ar fi mai usor sa fac o fabrica sofisticata, dar oamenii trebuie sa lucreze. Imi intreb cugetul si specialistii: e bine sa vina un investitor strain ca sa taie copacii sau sa merg pe metoda traditionala? Pe vremea noastra, asa am invatat: iarna mergeam cu un brat de lemne la cate un om batran, la un om sarac, cu mancare. Mergeam impreuna cu preotul si cu invatatorul. Curatam zapada, puneam un pom, sapam straturi pentru legume… Zice Sfanta Scriptura: "Comoara cea mai de pret pentru om este munca". Aceste ganduri le am eu cu fondul bisericesc”.
Ganduri frumoase, cinste cui v-a gandit!
