Dedic aceste texte celor care au făcut posibilă călătoria mea, în special femeilor care m-au ajutat cu ideile lor, cu sfaturile lor, susținându-mă permanent în drumurile mele complicate, dar și celor pe care le-am întâlnit peste tot în peregrinările mele și care au fost extrem de generoase cu mine.
În Lanzhou, Summer, după numele englezesc pe care și l-a luat, m-a asigurat că nu s-a întâmplat “nimic serios” la Urumqi și că “aceste lucruri au loc dintotdeauna, doar că până acum nu știa lumea nimic despre ele”. Summer lucrează la o agenție de turism, unde am comandat biletele de tren, fiindcă din cauza aglomerației trebuie cumpărate cu cel puțin cu o săptămână înainte. Trenurile traversează câteva regiuni, fiecare de dimensiunea unei țări europene, și în general nu au întârzieri prea mari. Acum însă gările sunt înconjurate de patrule de militari bine înarmați și de polițiști, iar filtrele sunt mai dese.
Nu poți intra în nici o gară din China până când nu arăți biletul de tren, pe care este tipărită seria pașaportului sau a cărții de identitate chinezești, până nu îți verifică actele de identitate și bagajele. După ce ai intrat, ca în aeroport cu destulă vreme înainte, cauți afișajul electronic cu numărul trenului care te interesează și care din fericire este trecut folosind și cifrele arabe și te așezi la rândul format pentru destinația dorită. Doar cu câteva minute înainte să ajungă trenul la peron se deschid porțile, după ce biletele mai sunt verificate încă o dată, iar oamenii aleargă grăbiți la tren, care zăbovește numai câteva minute. În vagonul cu paturi în care am bilet, la urcare mi-au cerut din nou pașaportul pentru a-l confrunta cu biletul.
Despre „prietenia“ dintre uiguri şi chinezi
După ce îmi dă biletele pentru următoarele destinații, Summer mă asigură că aici pe malul Huang He (Fluviul Galben), la Lanzhou, “uigurii și chinezii trăiesc în cea mai bună înțelegere”, chiar dacă “unii sunt ceva mai săraci decât ceilalți”. Fluviul Galben este “Fluviul Mamă al Chinei” îmi explică Summer, pentru că aici a luat naștere civilizația chineză sub Huang Di, Împăratul Galben, despre care legenda spune că s-a născut în 2704 î.Ch. și a întemeiat statul în câmpia Fluviului Galben.
“Noi, chinezii suntem, cu toții înrudiți cu Împăratul Galben”, continuă Summer povestea despre superioritatea rasei galbene, care se trage direct din spiță imperială. Fluviul Mamă este tulbure, are culoarea lutului și a devenit o apă otrăvită de deșeurile industriale care ajung în apele lui. Această culoare de lut este însă culoarea locului și este dată de așa-numitul loess, care acoperă peisajele în straturi de diverse grosimi. Între orașele mari, casele și zidurile din jurul lor au exact culoarea Fluviului Galben. Inventatorul sintagmei “Drumul Mătăsii”, geograful german Ferdinand von Richthofen, povestea la întoarcerea sa din China, acum mai bine de 100 de ani, că în această țară “totul este galben”, chiar și aerul, care este rareori lipsit de o “ceață gălbuie”. Loessul este dus de vânt și de apă dintr-o parte în alta, dar acolo unde se așază ajută la fertilitate. Din cauză că acest pământ ușor este spălat permanent de Fluviul Galben, apele lui poartă atât de mult mâl încât ar putea forma un zid înalt și gros de câte un metru, care să înconjoare Pământul de 27 de ori.
Pescuitul în apele marelui fluviu
Fluviul nu mai este de mult doar o binefacere, iar apele lui sunt destul de toxice din cauza deșeurilor urbane și industriale care au fost aruncate ani la rând în perioada industrializării forțate a țării și care de multe ori continuă să ajungă tot acolo, în ciuda precauțiilor luate de guvernul de la Beijing. Totuși mergând pe malul marelui Huang He am văzut un pescar care pescuia ca acum 2000 de ani, poate cu excepția faptului că era îmbrăcat în cauciuc până la brâu: intra în apă cu o plasă, o azvârlea cu mare dexteritate și în câteva minute ieșea cu ea plină de pește. Pe mal așteptau cumpărătorii, care plăteau la bucată peștii care încă se mai zvârcoleau.
Cât de toxici erau acești pești? Summer crede că în orice caz erau gustoși. Înainte să ajung în Lanzhou locuitorii orașului au fost atenționați să nu mai bea apă de la robinet, după ce s-a descoperit că apa considerată potabilă conținea o doză mare de substanță care provoacă, între altele, cancerul. Guvernul provinciei Gansu, cu capitala aici în Lanzhou, a recunoscut că benzenul din rețeaua de apă are o concentrație de 20 de ori mai mare decât limita națională admisă, care este de 10 micrograme pe litru. Industria petrochimică din Lanzhou pare să fie principala responsabilă de această poluare periculoasă a apei de băut, dar autoritățile susțin că Fluviul Galben nu este afectat.
Spre deosebire de orașele mari din jur, care au nume pacifiste, Lanzhou înseamnă “orașul de aur”, ceea ce nu se referă la faptul că “strălucește de frumusețe” sau că ar fi “plin de bogăție”, mă lămurește Summer, ci că “nu poate fi distrus”. “Nouă nu ne place numele lui”, spune mai departe interlocutoarea mea, argumentând că, în vreme ce orașele din jur “își negociau odinioară pacea cu diplomație”, Lanzhou și-o menținea “prin forță”. “Suntem mai repeziți și mai puțin sofisticați decât vecinii noștri”, crede Summer, care vede în Noul Drum al Mătăsii noi surse de venit pentru oraș, care este oricum un centru economic și se pregătește să devină un nod energetic pe această rută vestică.
România liberă vă prezintă, în serial, notele de călătorie ale Sabinei Fati.
O călătorie solitară în care Sabina Fati străbate ținuturi îndepărtate, traversând marginea Deșertului Gobi, Munții Pamir și Thian Shan, Asia Centrală și Deșertul Karakum, Iran, Azerbaidjan până la Marea Negră, în total aproape 15.000 de km. Un proiect Black Sea Trust susținut de Radio Europa Liberă și Freedom House România.
