- Paul Budan. Trăiește la București.
- A străbătut 16.000 de kilometri până în Mongolia.
În vara lui 2011, Paul Budan – în vârstă de 33 de ani – s-a înscris, alături de patru prieteni, la Mongol Rally, cel mai mare raliu neconvențional caritabil din lume care acoperă o distanță de 16.000 de kilometri. Împreună au cumpărat o ambulanță pe care au condus-o până la Ulaanbaatar, în Mongolia, unde au donat-o. A fost prima echipă de români care a participat la această acțiune.
RL: Care a fost motivația călătoriei?
Paul Budan: Dorința de aventură, pofta de necunoscut, de a explora noi spații, noi locuri, de a le simți altfel decât din documentare video sau audio. Motivația secundară era să ducem o ambulanță perfect funcțională în Mongolia, care să servească sistemului sanitar mongol. Traseul, pe scurt, era din Cehia până în Mongolia, ca participanți ai Mongol Rally.
Care a fost traseul vostru?
Din Cehia traseul era următorul: Cehia, Austria, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaijan, am mers un pic pe coasta mării Caspice, am intrat în Iran, am făcut nordul Iranului, câteva orășele, apoi Turkmenistan, am fost la marea Aral din Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan, Rusia și apoi Mongolia – locul în care am donat ambulanța. Că aventura continuă apoi spre Asia de Sud-Est, asta exotică, e o discuție secundară. Acolo ne-am dus așa „for fun“ un pic, după raliu, să ne distrăm. După ce am lăsat ambulanța, am zburat cu avioanele prin China, din Beijing am luat trenul de viteză până în Shanghai și din Shanghai am luat avionul până în Ho Chi Minh, în sudul Vietnamului, de unde am parcurs timp de două săptămâni traseul de coastă până în nordul Vietnamului, până în Capitală, în Hanoi, cu toate mijloacele de transport în comun posibile.
Care au fost cele mai delicate momente ale călătoriei…
Ar fi câteva momente marcante, frapante, șocante. Primul a fost în Iran: bunătatea și căldura, ospitalitatea oamenilor din Iran. M-a șocat cât de calzi, primitori și drăguți sunt iranienii, de la primul până la ultimul – începând cu primul vameș și încheind cu ultimul ghid din Tabriz, cred.
Apoi, următorul moment șocant a fost prețul benzinei din Turkmenistan – 60 de bani în moneda noastră. Următorul a fost marea Aral, cel mai mare dezastru făcut de om vreodată – dispariția mării Aral din cauza unor exploatări ale unor râuri pentru irigații.
Un alt moment șocant a fost mărimea munților Pamir din Tadjikistan.
În rest, călătoria a fost frumoasă toată, până în Mongolia unde a mai fost un moment șocant și anume câtă întindere, la nesfârșit așa, și puțină populație pot să existe în această țară. O țară enormă, fără drumuri, în care vântul te taie dacă nu ai îmbrăcăminte adecvată și în care există sute de kilometri între două orășele, fără niciun pic de asfalt.
Câteva lucruri de știut pentru cei care vor să repete experiența ta.
Primul este să repete experiența mea orice ar fi. Ăsta e un lucru esențial de știut, că merită măcar o dată în viață să faci o călătorie de genul ăsta. Mie mi se pare floare la ureche acum după ce am făcut-o. Trebuie să ai un scop și să fii pus în situația de a duce proiectul la bun sfârșit. Orice ai în minte în privința aventurilor pe glob poți să faci. Dacă îți pui mintea că trebuie să ajungi, sigur ajungi. Alt sfat este să nu ai niciun fel de barieră de confort dacă vrei aventură. Adică să nu te gândești că a călători înseamnă doar camere la hotel, cu pat și apă care iese dintr-o țeavă, care iese dintr-un perete. Să nu ai nicio barieră de limbaj. Să nu vă imaginați vreodată că eu știu turcă, iraniană, turkmenă, uzbekă, kirghiză, kazacă, rusă sau mongolă – nicidecum, dar sunt un om foarte expresiv și îmi place să-mi încerc norocul comunicând cu oameni dând din brațe, desenând în praful de pe mașină, zâmbind, enervându-mă când e cazul și așa mai departe. Dacă vrei să transmiți ceva din suflet celui din fața ta, îți garantez că o să reușești.
Apoi, să nu te iei niciodată după informațiile pe care le-ai cules indirect din mass-media despre o anumită destinație. Sub nicio formă. Evident, dacă îți transmite Ministerul Apărării Naționale că este pericol de talibani în nu știu ce stat, nu e bine să te duci chiar acolo. Dar cred că merită să explorezi pe propria piele fiecare cultură. Și de aici șocul meu legat de cultura iraniană și de oamenii aceia minunați.
Aventură. Într-o călătorie timpul se suspendă
Înainte să pleci într-o aventură, ar fi bine să nu ai vreo limită de timp la care să te întorci, spune Paul Budan. „Hai să zicem că nici o limită a banilor, dar cred că a timpului e mult mai importantă. Adică să nu te preseze faptul că trebuie să te întorci pe 20 noiembrie în țară. Asta aș pune-o pe ultimul loc. Iar legat de bani, mi se pare că în Asia trebuie doar să ajungi, că de trăit trăiești și cu 10 dolari pe zi. Încă un lucru foarte important. Un alt sfat. Pe cât posibil, dacă chiar vrei să rămâi cu ceva și să fie aventura vieții tale, de care să-ți aduci aminte cu plăcere, să nu fii legat de niciun fel de agenție de turism sau de sistem de turism de când ajungi acolo. Să zicem că poți să folosești o agenție de turism până când ajungi într-o destinație, un avion șamd. Dar dacă se poate, chiar și drumul până acolo să nu fie legat de nicio agenție de turism, ar fi ideal. Cred că cu asta aș începe, ăsta ar fi sfatul: să încerci să ajungi într-un loc necunoscut pe propriile picioare. Să ai dorința și curiozitatea de a depăși linia orizontului, de a încerca alt drum către un tărâm necunoscut. Dacă mergi cu cineva din sistemul ăsta al turismului, ești ca un robot controlat, un turist robotizat. O aventură în Asia începe cu o căutare interioară înspre curiozitate, înspre dorința de aventură. Dacă nu-ți iese, asta e, dar măcar știi că încerci, adică ce poți, să nu prinzi avionul, să nu ajungi unde trebuie? Hai că exagerez“, ne spune zâmbind Paul.
