- Ana Topoleanu. Trăiește la Guadalajara, Mexic.
- Nomadă timp de un deceniu de partea cealaltă a Oceanului Atlantic.
La 21 de ani, Ana a devenit copywriter într-o agenție internațională de publicitate, așa cum își dorea de ceva vreme. Visul s-a frânt când și-a cumpărat bilet de avion pentru o vacanță de două săptămâni în Chile. A rămas un an.
„Am călătorit foarte mult nu numai de-a lungul statului Chile, dar și în Argentina și Brazilia. În Chile mi-am început cariera de fotograf. Am lucrat la un ziar, la o revistă de artă. Am ajuns asistentul unuia dintre cei mai populari fotografi din Santiago. Am realizat un proiect cu un prieten român – Al fin del mundo -, un jurnal zilnic al călătoriei noastre către Cabo de Hornos. Dragostea mea pentru țările latine a început de atunci: căldura oamenilor, natura sălbatică, vara infinită și mai ales faptul că am ieșit din zona mea de confort… eram singură pe partea cealaltă a pământului, toate astea m-au făcut sa-mi doresc să mă reîntorc“, povestește Ana.
Viața în mijlocul violenței
În iarna lui 2010, norocul i-a surâs. Ana a găsit o ofertă de angajare în Mexic, a aplicat și cu numai 300 de dolari în buzunar și un contract asigurat pe trei luni a plecat. „…după numai o săptămână mă scăldam în Pacific, în Puerto Vallarta, Jalisco. Odată ce am ajuns în Mexic am început să lucrez ca fotograf, într-un hotel cu peste 2.000 de angajați. Aici am trăit un an și jumătate. Câștigam foarte bine. Am simțit ce avantaj incredibil este să vii din Europa, să ai trăsături exotice și accent pe care ei îl percepeau ca fiind rusesc. M-a ajutat mult faptul că eram dintr-o țară atât de îndepărtată, oamenii voiau să-mi audă povestea, erau curioși cum și de ce am ajuns până pe partea cealaltă a planetei. Pentru prima oară în viața am stat în case mari cu ferestre către ocean, cu piscine infinite și jungla care mănâncă din plaje. Am început să fac yoga, am evoluat ca fotograf. Puerto Vallarta este un orășel turistic unde nu se întâmplă evenimente grave. Niciodată nu m-am simțit amenințată… situația s-a schimbat dramatic de când m-am mutat în Guadalajara“.
Independența ca monedă de schimb
M-am simțit străină în primele luni în Guadalajara, își continuă Ana istoria. „După un an și jumătate de liniște în Puerto Vallarta m-am mutat în Guadalajara, un oraș cu peste 9 milioane de locuitori. Nu cunoșteam pe nimeni în afară de iubitul meu care muncea de dimineața până seara, fiind doctor. E foarte periculos. În fiecare săptămână auzi că un cunoscut a fost atacat cu cuțitul, pistolul sau pur și simplu a fost jefuit. Mie mi-au furat mobilul în prima lună, în timp ce stăteam în mașină, la semafor. Altă experiență foarte traumatizantă a fost atunci când fratele meu, care trăia de vreun an și jumătate în Mexico City, a fost arestat pentru că făcea fotografii la o grevă împotriva noului președinte“.
Apoi lucrurile s-au mai liniștit pentru Ana… „acum lucrez independentă, fac fotografie de modă, publicitate, turism și câteodată evenimente sociale. E foarte ușor să fii freelancer și să trăiești bine în partea aceasta a lumii. Piața nu este suprasaturată, iar clienții sunt entuziasmați să lucreze cu un european. Fiecare nou proiect este mai interesant și mai bine plătit. Mă simt foarte norocoasă“.
Despre Mexic, numai de bine
„Mexicul este genul de țară în care poți trăi cu 500 de dolari pe lună sau poți cheltui 500 de dolari pe zi. Fructele și legumele sunt foarte ieftine tot anul, poți găsi chirii ironic de ieftine. Am trăit o mare parte din timp într-o casă din centrul orașului cu curte interioară, cu palmieri și guayabos, pentru care am plătit 100 de dolari. Viața e mult mai ușoară fără iarnă, cu zile în care pot citi toată dimineața în hamac mă pot dedica unui proiect personal“, descrie Ana.
Și totuși, de ce singură în călătorie?
Nu e ușor să trăiești o aventură ca asta, cântărește Ana lucrurile. „Multe s-au schimbat față de acum 10 ani, atunci când am făcut eu acest pas. S-au schimbat și în bine și în rău. Acum e mai ușor să faci backpacking prin lume cu programe bine organizate pe care le găsești cu ușurință online. Pe facebook, dintre cei 2.000 de prieteni, sigur ai unul sau doi care se află în drumul tău. Pe de altă parte e și mai ușor să ți se întâmple nenorociri“.
Dar asta nu trebuie să te oprească: „Pleacă spre neștiut din curiozitate, nu fiindcă nu ți-e bine acasă. Oricât de nasol ți-ar fi contextul în țară, nu e mai ușor pe-afară. Nu ai familia aproape, nu-s prietenii vechi, nici cafenelele atât de familiare, nu-i nici limba în care poți să glumești și să descrii ce simți. Pacea interioară sau fericirea n-o găsești mai ușor peste hotare, dar cu siguranță interacțiunea cu alte culturi, stiluri de viață, viziuni te vor întâmpina pretutindeni“.
Pe de altă parte, nu plonja în necunoscut: „înainte de a alege destinațiile, intrați pe Internet și faceți un research. Ce e de văzut, pe unde e chiria la preț bun, ce muzee să vezi, ce joburi sunt disponibile“.
De un deceniu, Ana este nomadă cu rădăcini ce încep să se prindă în Mexic, a doua ei casă. „Un ultim sfat pentru voi, cei care aveți doar biletul dus este: să nu credeți că dorul de casă va dispărea. În primii ani petrecuți în afara țării nu simțeam deloc acest dor și nevoia de a mă reîntoarce, dar încet, încet, cu anii, mi-am dat seama că România va fi mereu acasă. Rămâneți conectați cu rădăcinile, țineți-vă familia și prietenii aproape“, încheie Ana.
