De prea mult timp o întrebare nu-și primește răspunsul. Când va fi cultura tradițională parte a programei naționale de învățământ? Tema suscită interes până la nivelul Academiei Române, prin deschiderea unei dezbateri naționale. Se caută acele soluții care să stopeze un fenomen deja secular, al gradualei dispariții a propriilor noastre rădăcini.
Muzee etnografice, specialiști din institutele de profil, organizații neguvernamentale promotoare ale autenticului, artiști populari, cu toții trag, de ani buni, semnale de alarmă privitoare la tot mai evidenta descreștere a culturii tradiționale. Fără nici cel mai mic ecou din partea structurilor administrative.
Cea mai proaspătă veste vine de la directorul Institutului de Etnografie și Folclor, Sabina Ispas, despre dezbaterile pe care Academia Română le-a început în septembrie, continuate pe parcursul lunii octombrie, care vizează tocmai această sensibilă chestiune."Pregătirea cadrelor didactice pentru transmiterea informației specifice culturii tradiționale", fiind una dintre teme. Sunt invitați toți cei care pot contribui la creionarea unei strategii viabile.
"Educația poate fi șansa ca obiceiurile să renască"
Altfel, ne plângem că obiceiurile dispar de pe ulițele satelor. Ba chiar în multe locuri tinerilor le este rușine să mai îmbrace costumul popular. Meșteșugurile nu-și mai găsesc mâini dibace și inimi dedicate. Ritualurile de peste an nu se mai respectă. Și, nu în ultimul rând, se distorsionează liniile arhitecturale străvechi ale caselor românești.
"Educația poate fi șansa ca obiceiurile să renască. Ele fac parte din identitatea noastră națională", sunt cuvintele pe care etnologul Ion Ghinoiu mi le-a spus la un moment dat. Un fapt este cât se poate de clar, spune acum Sabina Ispas. Cultura tradițională nu mai este de mult timp obiect de studiu în facultăți. Așa că aceia care vor deveni profesori nu știu ce să spună despre acest subiect elevilor lor. Doar studenții de la Filologie pătrund, pentru un semestru, în arealul Folclorului.
"Am invitat la dezbateri pe toți cei care pot să contribuie la formarea unei noi viziuni educative în acest vast domeniu", anunță interlocutoarea mea, cu atât mai mult cu cât institutul în fruntea căruia se află contribuie la organizarea acestei dezbateri.
Capcana opționalelor
Am stat de vorbă pe această temă și cu responsabili din Ministerul Educației. Răspunsul lor ține însă de ceea ce înseamnă opțiunea școlii, de a dezvolta programe legate de tradiția specifică fiecărei regiuni în parte. Ministerul vorbește și despre implicarea comunității în susținerea unor asemenea demersuri.
Tradiționalul nu face totuși parte din programa națională de învățământ, ci din materiile opționale. De aici încep problemele, cultura tradițională fiind pusă la concurență cu alte posibilități aflate la dispoziția elevilor și părinților. Apare deci riscul ca tradiția să fie dată la o parte de alte categorii de informații, considerate mai atractive sau mai de actualitate pentru copii.
Un vis frumos. Și atât
Un exemplu concludent s-a întâmplat la școala din comuna hunedoreană Sântămărie Orlea. Aici a fost aplicat, începând din anul 2006, un îndrăzneț program care viza cultura tradițională specifică Țării Hațegului. Doi specialiști de la Muzeul Țăranului Român din București, Carmen Mihalache și Ana Pascu, au scris un manual din care puteai să afli, între altele, despre tradițiile locale, folclor, modul de organizare a gospodăriei, calendarul ritualurilor de peste an, gastronomie. Profesorii de la această școală au contribuit cu informații culese din teren, completând documentarea care a stat la baza manualului.
Când mi-a vorbit, de curând, despre cartea asta, am remarcat la Carmen Mihalache un oftat adânc. Spunându-mi că ora de tradiție populară s-a ținut numai trei ani în Sântămărie Orlea. Am vrut să știu de ce, iar directoarea școlii, Liliana Farcașiu, mi-a răspuns, cu același regret în glas. Manualul era pentru elevii de clasa a șaptea. Numărul orelor opționale este limitat. Elevii și părinții au de ales, în fiecare an, între mai multe variante. Tradiția n-a rezistat mult pe baricade, fiind surclasată de alte lucruri, mai atractive, precum Informatica.
"Ar trebui ca ora dedicată culturii tradiționale să fie inclusă în programa națională", vorbește directoarea despre o posibilă soluție.
Cultura generală nu poate face parte din orele opționale
Mă întorc la discuția cu oficialul Institutului de Etnografie și Folclor, care spune că a lăsa studiul culturii tradiționale la opțiunea comunității, fără ca sistemul de învățământ să se implice în această chestiune, este pur și simplu un drum înfundat.
"Nu poți include în orele opționale un domeniu atât de vast, care ține de cultura generală". Specialistul dă exemple care țin de efectul lipsei de informații referitoare la cultura tradițională. Copiii din ziua de azi nu știu ce înseamnă un cântec, o baladă, nu cunosc noțiunea de ritual, de obicei sau ce este un proverb.
La rândul său, directorul Muzeului Național al Satului din București, Paula Popoiu, mi-a vorbit de mai multe ori despre demersurile adresate Ministerului Educației și Ministerului Culturii în favoarea revenirii culturii tradiționale în școli, în cadrul unui program național."Tot așteptăm, de ani și ani, un răspuns, care se lasă, din păcate, așteptat".
Dacii încearcă să reziste, la Cricău
Ce s-a întâmplat până acum, în diverse locuri ale țării, poate fi creionat printr-o grea bătălie dusă de profesori inimoși, care, din proprie inițiativă, au încercat, la nivelul școlii lor, să țină cu dinții de tradiție, să facă în așa fel încât copiii să fie interesați de un domeniu care unora le pare depășit.
Am întâlnit un exemplu în comuna Cricău din județul Alba, unde Ionela Blaga, director al Școlii gimanziale "Decebal", a scris o programă dedicată tradițiilor locale și istoriei. Pe teritoriul comunei se află vestita cetate Apoloun, una dintre cele mai importante fortificații din vremea dacilor. Profesoara spune cu regret că, în mare parte, obiceiurile au dispărut din viața comunității. Se mai țin cele din preajma sărbătorilor de iarnă. A fost înființat și un muzeu etnografic în incinta școlii, pentru ca elevii să-și dea seama de modul în care gospodăria tradițională era organizată. Se fac concursuri pe teme de istorie și etnografie. A existat și o tabără școlară, astă-vară, în preajma cetății, unde cei mici au putut afla despre legendele acestor locuri, au învățat să cânte și să danseze după versuri și ritmuri pe care doar în cărți le mai întâlnești.
"Nu este ușor să convingi elevii să urmeze asemenea teme, în condițiile în care azi există multe alternative pentru ei. Tradiția trebuie dusă mai departe. Nu voi abandona acest principiu", văd hotărârea Ionelei Blaga. Partea bună este că în comună există un curent favorabil acestui deziderat, imprimat de o asociație cu nume predestinat, 'Dacii din cetate".
Manual despre tradiții, și în Ilfov
Cu câțiva ani în urmă am întâlnit, în satul Piscu din județul Ilfov, ambiția a doi tineri bucureșteni, Adriana și Virgil Scripcariu, de a resuscita cultura tradițională locală, axată pe arta lutului. Doi intelectuali, ea cu studii în Istoria Artei, el sculptor, redeschid, în primul rând, școala, închisă în 2011, pe motiv că erau prea puțini elevi în sat. Adriana a mers mai departe, scriind, în 2012, un manual despre obiceiurile populare și obiective istorice ale județului Ilfov. Un model despre care ea însăși spunea că a fost preluat apoi și de alte școli ilfovene, dar și de organizații neguvernamentale care promovează cultura tradițională în județele Timiș, Maramureș și Brașov. Lăudabil este că atât manualul Adrianei, cât și cel despre care vorbeam mai înainte, aplicat în școala din Sântămărie Orlea, au fost susținute financiar de Administrația Fondului Cultural Național. Demonstrând că statul român nu rămâne totuși indiferent în fața unor asemenea proiecte.
Școala meșterului Vasile Moldoveanu
A fost odată un om care a înființat propria școală. De tradiții. Astfel poate fi prezentat meșterul popular Vasile Moldoveanu din Moreni. Bazat doar pe forțele sale, atât fizice, cât și financiare, construiește clădirea viitorului izvor de cultură, alături de atelierul pe care-l are în propria-i gospodărie. Este un model pe care, spune meșterul, l-a văzut și în alte țări, unde și-a expus, de-a lungul timpului, obiectele făurite. Atelier și școală.
Arta lemnului este cartea de căpătâi a bărbatului pe care l-am întâlnit cu câteva zile în urmă, la Muzeul Țăranului Român. Le arăta copiilor o altă perspeticvă a vieții. Format ca etnolog la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, a fost, timp de 26 de ani, până când a ieșit la pensie, profesor de artă populară la Clubul Copiilor din micul oraș al județului Dâmbovița. Sute de elevi au trecut prin mâinile sale, dar subliniază că a vrut, în primul rând, să modeleze, împreună cu ei, nu neapărat lemnul, cât mai ales conștiințele.
"Pe copii trebuie să-i fascinezi. Ei vor să afle povestea din spatele fiecărui obiect pe care-l fac". Se referă la icoanele de vatră, pristolnice, furci de tors, lăzi de zestre, sărărițe, opaițe. Mulți nici nu știu la ce foloseau, cândva. Meșterul le-a descris rânduiala gospodăriei țărănești tradiționale, unde fiecare colțișor își avea tainicul său înțeles.
"Ai dobândit încrederea în forțele tale"
Am în fața mea pe unul dintre puținii artiști din România care mai fac icoane de vatră. Cele care, pe vremuri, se puneau, după cum le era și denumirea, în locul potrivit de apărare a casei împotriva duhurilor rele care ar putut să intre pe horn. Școala sa își va deschide porțile în primăvara viitoare, după ce totul va fi pus la punct. A făcut de unul singur uneltele cu care vor lucra copiii, mesele și scaunele unde vor sta. Vorbește de bine și autoritățile locale, pentru că l-au susținut, în sensul de a-i elibera, fără nicio piedică, toate autorizațiile de care avea nevoie.
"Eu fac acum ceea ce, la rândul meu, am primit, în vremea copilăriei, de la un profesor", își amintește Vasile Moldoveanu de cercul artistic în care a intrat pe când avea 11 ani. Datorită unui profesor care a știut atunci să-i atragă pe cei mici spre această lume. "După ce am ieșit la pensie, copiii au venit să mă caute la atelier. Ei vor să afle lucruri pe care, din păcate, nu le învață la școală". Nu omite nici rolul meșteșugului în dezvoltarea abilităților practice, de care cei mici au atât de multă nevoie.
"Când o să termici de făcut această cruce și cineva te va întreba cine a făcut-o, îi vei spune că tu. Poate că nu vei fi crezută, la cât e de frumoasă. Dar, în sinea ta, știi un lucru, mai presus de toate, că ai dobândit încrederea în forțele tale", spune Vasile Moldoveanu unuia dintre elevii săi.
Poate fi și acesta un răspuns la întrebarea multora. De ce să mai respectăm azi tradiția populară?
