Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Explicaţie controversată despre sexualitatea femeilor

De ce sunt unele femei mai active sexual? Există explicaţii socio-culturale, biologice şi genetice, însă un studiu citat de Psychology Today susţine că absenţa emoţională a tatălui în copilărie influenţează sexualitatea femeilor adulte.

Elena Marinescu 0 comentarii

Actualizat: 17.08.2018 - 13:20

O echipă de cercetători americani de la două universităţi din Utah şi Texas a realizat cinci studii independente pentru a analiza impactul emoţional al unui tată absent sau neimplicat asupra sexualităţii femeilor când ajung la maturitate.

Într-unul dintre studii, de pildă, femeile participante au fost întrebate cum îşi petreceau timpul cu taţii lor, iar apoi au fost rugate să îşi imagineze că sunt la o întâlnire romantică cu un bărbat şi să spună ce le-ar determina să facă sex cu bărbatul respectiv sau să dezvolte o relaţie serioasă de cuplu. Bărbatul imaginar le ţinea de mână, le complimenta, le spunea „te iubesc“, le cumpăra bijuterii fine, plătea cina, le întreba dacă îşi mai doresc întâlniri, le suna şi le trimitea mesaje, le cumpăra un pahar de vin, flirta cu ele, le spunea că sunt sexy.

Cercetările au scos în evidenţă faptul că relaţia cu tatăl afectează sexualitatea femeilor, întrucât participantele care au avut un tată absent emoțional au atribuit calităţi romantice intense şi interes sexual puternic bărbatului fictiv, în timp ce celalalte femei care au avut o relaţie paternă sănătoasă nu i-au perceput pe bărbaţi la fel. În plus, s-a constatat că absenţa tatălui în copilărie le determină pe unele femei ca, la vârsta adultă, să se implice cu uşurinţă în flirturi cu străini.

Când participantele la studiu au fost rugate să anticipeze numărul de parteneri sexuali în următorii 5 ani – dacă ar fi rămas single şi dacă nu ar fi existat riscul respingerii, bolile cu trasmitere sexuală, o sarcină nedorită sau posibilitatea ca numărul de parteneri să fie aflat de altcineva – s-a constatat că femeile crescute fără tată au retrăit dureri emoţionale legate de absenţa acestuia sau de divorţul părinţilor în copilărie, fiind mult mai active sexual pentru a compensa aceste lipsuri. În plus, psihologii au demonstrat legătura dintre atenţia primită de la taţi şi gradul de dezvoltare personală, emoţională şi sexuală a femeilor. Calitatea parentingului patern determină felul în care fiicele copile îşi calibrează comportamentul şi aşteptările de la viitorii parteneri sexuali sau de cuplu. Cu alte cuvinte, relaţia cu un tată absent afectează sexualitatea femeilor adulte, aşa încât ele caută aceeaşi figură care le-a neglijat sau au senzaţia că văd mai multe calităţi la potenţialii parteneri decât există în realitate.   

Studiile spun că absenţa fizică sau emoţională a figurii paterne în copilărie afectează sexualitatea femeilor adulte.

Comentarii

loading...