Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Europenii, sfătuiţi să mănânce meduze

Specialiştii în biologie marină au propus recent o soluţie originală pentru problema reprezentată de creşterea populaţiei mondiale de meduze.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

29.05.2018 - 14:51

Astfel, ei au sugerat că europenii ar trebui să înceapă să mănânce aceste organisme marine, potrivit unui articol publicat luni pe site-ul guvernului federal german, scrie Agerpres.

Creşterea temperaturii apei marine, acidificarea oceanelor şi pescuitul excesiv par să fi oferit un mediu favorabil dezvoltării populaţiilor de meduze. Ca urmare, meduzele au distrus deja ferme piscicole amenajate pe coastele europene şi au blocat sistemele de răcire ale unor centrale electrice.

Un consorţiu de instituţii ştiinţifice din ţări europene, Israel şi China a fost înfiinţat pentru a analiza modul în care meduzele ar putea fi utilizate de oameni într-o manieră plăcută, în viitor.

Proiectul, denumit GoJelly, a fost realizat sub coordonarea Institutului German şi Centrului Helmholtz pentru Cercetări Oceanice din Kiel (GEOMAR) şi este finanţat de Uniunea Europeană prin programul Horizon 2020.

Biologul Jamileh Javidpour le-a recomandat europenilor să înceapă să mănânce meduze. "Vom fi 9 miliarde de oameni în viitorul nu prea îndepărtat. De aceea, trebuie să căutăm noi surse de hrană. Meduzele fac deja parte din gastronomia Asiei de Est. Acum explorăm metode pentru ca ele să înceapă să devină gustoase şi în accepţiunea oamenilor din Europa", a spus el.

În acest scop, oamenii de ştiinţă colaborează cu un maestru bucătar italian care scrie în această perioadă o carte de reţete cu preparate pe bază de meduze.

Cercetătorii lucrează, de asemenea, la o altă potenţială utilizare a acestor organisme marine: biofiltre. Oamenii de ştiinţă explorează posibilitatea ca secreţiile meduzelor să poată fi utilizate ca un fel de biofiltru în staţiile de epurare a apelor reziduale, reducând riscul de contaminare a mărilor şi oceanelor cu microparticule de plastic.

Comentarii

loading...