Cu o săptămână înainte de examinarea în regim de urgenţă, la Paris, a contenciosului care îi opune pe organizatorii Festivalului de la Cannes şi producătorul portughez, oficialii de pe Croazetă au anunţat că vor respecta „decizia justiţiei”, dar au precizat că se plasează „de partea cineaştilor şi, în această speţă, de partea lui Terry Gilliam”. „Ştim ce importanţă are pentru el un proiect care a cunoscut atât de multe vicisitudini”, au adăugat organizatorii de la Cannes.
Producătorul Paulo Branco şi compania lui de producţie, Alfama Films, au cerut miercuri justiţiei franceze să interzică proiecţia la Cannes a filmului „The Man Who Killed Don Quixote”, care ar trebui să aibă premiera în cinematografe în aceeaşi zi cu proiecţia de pe Croazetă. Această solicitare va fi examinată în regim de urgenţă pe 7 mai, cu o zi înainte de debutul oficial al festivalului.
„Am fost preveniţi în legătură cu recursurile posibile şi cu riscurile asociate, dar, în acest caz, atunci când decizia noastră a fost luată, nimic nu se opunea proiecţiei filmului în cadrul festivalului nostru”, au reamintit organizatorii de la Cannes într-un comunicat în care l-au criticat pe Paulo Branco. „El a permis avocatului lui să profereze intimidări şi afirmaţii defăimătoare, pe cât de derizorii, pe atât de groteşti”, au adăugat ei.
Apărându-şi poziţia anunţată, Pierre Lescure şi Thierry Fremaux, preşedintele şi delegatul general al festivalului, consideră că „înfrângerea ar fi să cedăm în faţa ameninţării”.
„Artiştii au nevoie să fie susţinuţi, nu să fie atacaţi. Aceasta a fost întotdeauna tradiţia Festivalului de la Cannes şi aşa va rămâne şi în viitor”, au insistat ei, în contextul în care doi cineaşti care au fost invitaţi să facă parte din selecţia oficială de la Cannes se află în regim de arest la domiciliu (rusul Kirill Serebrennikov şi iranianul Jafar Panahi), iar un film kenyan este cenzurat în ţara sa.
Drepturile asupra filmului „The Man Who Killed Don Quixote” fac obiectul unui contencios între Terry Gilliam şi producătorul portughez, care le-a achiziţionat în 2016 prin intermediul companiei sale Alfama Films.
O parte parte din acest dosar a fost examinată în apel la Paris la începutul lunii aprilie. Decizia este aşteptată pe 15 iunie. În primă instanţă, în mai 2017, justiţia franceză s-a pronunţat în favoarea lui Paulo Branco, respingând însă cererea producătorului portughez de a stopa filmările, aflate pe atunci în plină desfăşurare.
Aceste controverse prelungesc „blestemul” cu care se confruntă de 18 ani filmul „The Man Who Killed Don Quixote”.
În 2000, Terry Gilliam a fost nevoit să renunţe la filmări din cauza unor probleme la spate ale actorului Jean Rochefort şi a unor ploi diluviene.
Acel eşec a făcut obiectului unui documentar intitulat „Lost in La Mancha”, ce a fost lansat în 2002.