26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăLifestyleDănciulescu nu are nimic împotrivă cu aducerea lui Rednic pe banca lui...

Dănciulescu nu are nimic împotrivă cu aducerea lui Rednic pe banca lui Dinamo

Ionel Dănciulescu, antrenorul lui Dinamo, a declarat că nu ar avea nicio problemă dacă pe banca tehnică a “câinilor” ar veni Mircea Rednic, acesta fiind unul dintre cei mai buni antrenori cu care a lucrat.

"Eu personal nu ştiu absolut nimic, eu sunt doar un angajat al clubului şi am răspuns afirmativ solicitării venite din partea clubului. Dacă vine nea Mircea, din punctul meu de vedere nu e nicio problemă, e unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat eu. Decizia aparţine însă conducerii. În ceea ce mă priveşte, nu va fi nicio problemă pentru că e o chestiune temporară. Important este ca eu să termin cu bine aceste meciuri şi să ne calificăm mai departe în Cupa Ligii. Poate să vină oricine, mai ales că eu nu deţin licenţa Pro. Ceea ce îmi doresc este să-mi fac treaba cât mai bine în această perioadă", a declarat Dănciulescu.

Presa sportivă a scris că antrenorul Mircea Rednic negociază cu oficialii FC Dinamo pentru a prelua echipa pregătită interimar de Ionel Dănciulescu după demisia lui Flavius Stoican.

Cele mai citite

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă