10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăLifestyleCosmin Contra uimește Spania după 2-2 cu Barcelona! Vrea să o salveze...

Cosmin Contra uimește Spania după 2-2 cu Barcelona! Vrea să o salveze pe Getafe

Cosmin Contra a dat lovitura pe Camp Nou, după ce a reușit să obțină un egal în meciul echipei pe care o antrenează, Getafe, cu Barcelona. Contra a devenit erou în Spania după ce le-a diminuat considerabil șansele la titlu catalanilor, care cel mai probabil vor încehia sezonul fără niciun trofeu, în timp ce Getafe este tot mai aproape de a se salva de la retrogradare.

Barcelona – Getafe, cu toate că era anunțată ca o partidă disproporționată, în care catalanii erau dați ca și câștigători, s-a încheiat cu un rezultat surpriză. Barcelona a dominat meciul din fața propriilor suporteri, de pe Camp Nou, însă determinarea uriașă a adversarilor și un dram de noroc pe care aceștia l-au avut în plus a făcut ca echipa lui Contra să obțină un punct important în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Marica, accidentat, nu a fost disponibil la acest meci, însă Getafe a dat lovitura prin dubla lui Lafita, care a egalat de două ori pentru formația madrilenă. Golurile Barcelonei au fost înscrise de Messi, când, în minutul 23, argentinianul a înscris cel de-al 28-lea gol al său din această ediție de campionat și de chileanul Alexis Sanchez, minutul 67. Barcelona și-ar fi putut majora diferența, însă ghinionul a urmărit-o și la această partidă, astfel că în ultimele minute, în prelungiri Lafita a adus golul de 2-2.

Cosmin Contra, care nu a putut efectua niciun transfer de când a ajuns la echipă, la începutul acestui an, a fost nevoit să improvizeze și să-și reinventeze lotul pe care l-a avut la dispoziție. Tehnicianul roman a declarat la finalul meciului că jucătorii săi au fost niște eroi, motiv pentru ca i-a felicitat pentru prestația de pe Camp Nou.

După cum delcara când a ajuns la Getafe, Contra consideră aceste ultime meciuri din campionat drept niște finale, având în vedere că fiecare dintre ele este important în lupta pentru a ieși de la retrogradare.

Ultimele două meciuri din acest sezon, pentru Getafe sunt cu: Sevilla – locul 5 (11 mai, acasă) și Rayo Vallecano – locul 10 (19 mai, deplasare). Pentru niciuna dintre cele două adversare întâlnirea cu Getafe nu va avea vreo miză importantă. În timp ce Rayo și-a îndeplinit obiectivul de a se salva de la retrogradare, urmând să încheie la jumătatea clasamentului, Sevilla nu mai poate face nimic pentru a urca pe locul 4, de Liga Campionilor. În plus Sevilla va disputa finala Ligii Europa la nici patru zile distanță, după meciul cu Getafe.

Contra le-a cerut deja jucătorilor săi ca ultimele două partide să fie două victorii. Totuși Getafe este amenințată în continuare de Almeria, Osasuna și chiar Valladolid, cele trei încercând de asemenea să evite retrogadarea. Dintre cele 4 echipe care luptă pentru a se clasa deasupra liniei de retrogradare cele mai ușoare partide vor cele ale lui Valladolid, cu Real Betis (20) și Granada (15). Aceeași echipă mai are o restanță de disputat, cu Real Madrid, însă șansele sale sunt infime în contextul în care madrilenii vor face tot posibilul pentru a câștiga titlul în lupta cu Atletico.

Ultimele clasate în Spania: Almeria locul 16 – 36 puncte, Getafe loc 17 – 36 pct., Osasuna loc 18 – 35 pct., Real Valladolid loc 19 – 35 pct., Real Betis loc 20 – 22 pct. Ultimele patru locuri retrogradează.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă