Man City și Steaua București se întâlnesc în această seareă într-o partida doar pentru palmares. După 5-0 în tur pentru cetațeni soarta calificării este deja pecetluită în favoarea băieților lui Pep Guardiola.
"Nu este niciun dubiu cu privire la echipa care se va califica. Vom oferi o șansă unori jucători care nu au jucat atât de mult. Este important să obținem un rezultat bun în meciul cu City", a afirmat tehnicianul Stelei la conferința de presă.
Acesta susține că nu știe de vreo ofertă pentru Nicolae Stanciu, în ciuda afirmațiilor făcute de patron. Gigi Becali a declarat că pentru mijlocașul de 23 de ani a fost făcută o ofertă de 10 milioane de euro, de la o echipă din Anglia.
Întrebat de ce anume are nevoie Steaua pentru a concura de la egal la egal cu City, Laurențiu Reghecampf nu a ezitat: "500 de milioane de euro".
Cum soarta calificării este rezolvată ambele formații au acum obiectivul de a cumpăra, promova tinerii sau a-și vinde fotbaliștii.
Presa din Anglia a alocat spaţii importante transferului lui Stanciu la Southampton. Sunt şanse mari ca decarul Stelei să rămână în Regat după partida pe care vicecampioana o va juca împotriva lui City.
”Mâine primesc răspunsul”, a declarat Becali astăzi, întrebat de posibilitatea ca Stanciu să fie transferat de un club din Premier League.
Patronul roş-albaştrilor a recunoscut că a primit o ofertă de 7 milioane de lire sterline de la un club din Anglia, însă a refuzat-o, cerând cu 3 milioane mai mult.
Presa din Anglia a tratat pe larg subiectul, iar mai multe publicaţii, printre care readsouthampton.com şi hitc.com, scriu că sunt şanse mari ca, joi cel târziu, mutarea să se oficializeze.
Suma vehiculată: 7 milioane de lire sterline, pe care, în ciuda declaraţiilor, Becali nu ar refuza-o cel mai probabil.
Arbitrul polonez Pawel Gil va conduce meciul dintre Manchester City și Steaua București, pe Etihad Stadium, anunță site-ul UEFA.
Gil va fi ajutat de conaționalii săi Piotr Sadczuk, Marcin Borkowski, arbitri asistenți, Bartosz Frankowski și Krzysztof Jakubik vor fi arbitri asistenți adiționali, în timp ce Konrad Sapela va fi arbitru de rezervă.
Delegat UEFA la acest meci va fi olandezul Martin Sturkenboom, iar observator pentru arbitri a fost delegat austriacul Horst Brummeier.
Gil (40 ani) este arbitru internațional din 2009 și a mai condus-o pe CFR Cluj în cupele europene, în șaisprezecimile de finală ale Europa League, sezonul 2012-2013, când Inter Milano câștiga în Gruia cu 3-0, pe 21 februarie 2013.
De asemenea, polonezul a oficial în aceeași stagiune a competiției la meciul dintre Dinamo București și Metalist Harkov (0-2), din faza play-off, pe 23 august 2012.
Meciul retur dintre Manchester City și Steaua se va juca în această seară, de la ora 21:45, pe Etihad Stadium.