Antrenor: Alberto Zaccheroni, 61 de ani, Italia (Cupa Asiei AFC 2011 – Japonia)
Jucători cheie: Keisuke Honda (AC Milan), Shinji Okazaki (Mainz), Atsuto Uchida (Schalke), Yuto Nagatomo (Inter Milan)
Lot CM 2014
Portari: Eiji Kawashima (Standard Liege), Shusaku Nishikawa (Urawa Reds), Shuichi Gonda (FC Tokyo);
Fundaşi: Masahiko Inoha (Jubilo Iwata), Yasuyuki Konno (Gamba Osaka), Yuto Nagatomo (Internazionale Milano), Masato Morishige (FC Tokyo), Atsuto Uchida (Schalke 04), Maya Yoshida (Southampton), Hiroki Sakai (Hannover '96), Gotoku Sakai (VfB Stuttgart);
Mijlocaşi: Yasuhito Endo (Gamba Osaka), Makoto Hasebe (FC Nurnberg), Toshihiro Aoyama (Sanfrecce Hiroshima), Hotaru Yamaguchi (Cerezo Osaka);
Atacanţi: Keisuke Honda (AC Milan), Yoshito Okubo (Kawasaki Frontale), Shinji Okazaki (FSV Mainz), Shinji Kagawa (Manchester United), Hiroshi Kiyotake (FC Nurnberg), Yoichiro Kakitani (Cerezo Osaka), Manabu Saito (Yokohama Marinos), Yuya Osako (TSV Munchen 1860).
Clasament FIFA: locul 46, 626 puncte
Palmares (4 ediții CM): ultima participare – CM 2010 Africa de Sud, CM 2002 Coreea și Japonia (optimi); Cupa Confederațiilor 2001 (finalistă); Cupa Asiei AFC 1992, 2000, 2004, 2011 (campioană).
Foști jucători: Kazuyoshi Miura (n. 1967), Shunsuke Nakamura (n. 1978), Hidetoshi Nakata (n. 1977)
Primul meci internațional: Japonia – China 0-5 (9 mai 1917)
Japonia, campioana Asiei
Naționala Japoniei este una dintre cele mai de succes echipe din Asia, câștigând până acum de 4 ori Cupa Asiei AFC, un record. De asemeni niponii au ajuns la a cincea calificare consecutivă la Cupa Mondială, reușind de două ori să treacă de faza grupelor, în 2002 și 2010. Însă toate succesele recente ale Japoniei sunt legate de numele unor tehnicieni străini.
Fotbalul în Japonia a fost prezent încă de la începutul secolului trecut, prima partidă internațională a reprezentativei nipone având loc în 1917, când a pierdut cu China, scor 0-5. La același turneu japonezii sufereau și cea mai mare înfrângere din istoria lor, 2-15 în fața Filipine. Un lucru rar întâlnit, cea mai mare victorie a japonezilor este chiar împotriva aceleași țări, ei luându-și revanșa, în 1967, cu scorul de 15-0. Însă dincolo de apariții sporadice la diverse turnee, cu excepția bronzului câștigat la Olimpiada din Mexic, 1968, Japonia nu a făcut pasul spre fotbalul mare până în anii ’90, când a început epoca selecționerilor străini la naționala niponă.
Înainte de a se califica la Mondialul din 1998 Japonia reușea mai întâi să se impună pe continent. După o calificare în premieră în grupele Cupei Asiei, în 1988, Japonia reușea, sub conducerea olandezului Hans Ooft, să cucerească acest trofeu în 1992. Au urmat apoi ani de continuă creștere pentru lotul nipon, culminând cu Mondialul din Franța. Era prima calificare a Japoniei la un astfel de turneu, iar pe banca tehnică se afla un japonez, Takeshi Okada, cel mai cunoscut selecționer nipon. Debutul la Mondiale nu a fost prea grozav, japonezii pierzând toate cele trei meciuri din grupă, împotriva Argentinei, Croației și Jamaicăi după ce au înscris un singur gol. Okada nu a mai rămas la națională după Mondial, cu toate revenea la conducerea acesteia 10 ani mai târziu.
Antrenorul cu cele mai multe succes a fost francezul Philippe Troussier, care a preluat naționala chiar în 1998, după ce niponii reveneau de la turneul din Franța. Fost antrenor al Marocului, francezul avea experiență în preluarea unor echipe în curs de formare și ducerea lor la următorul nivel. În 2000 reușea să câștige a doua Cupă a Asiei din istoria Japoniei, după care a dus naționala până pe locul al doilea în Cupa Confederațiilor din 2001. Tot el a fost pe bancă și la cel mai important turneu din istoria fotbalului din această țară, Cupa Mondială din Coreea de Sud și Japonia.
Debutul a fost foarte bun, iar după un 2-2 cu Belgia, japonezii au învins Rusia, scor 1-0 și Tunisia, scor 2-0. Astfel au terminat pe primul loc în grupe și pentru prima dată ajungeau în optimile competiției. În această etapă au întâlnit Turcia. Partida a fost una foarte echilibrată cu ocazii la ambele porți, însă conduși încă din minutul 12, după un gol al lui Umit Davala, niponii nu au mai reușit să revină. Turcia câștiga la limită și reușea să ajungă până în semifinalele competiției. Cu toate că parcursul niponilor a fost lăudat, francezul nu a renunțat la banca tehnică pentru a prelua naționala Qatarului.
După ce a mai evoluat la următorul Mondial, doar în faza grupelor și a câștigat din nou Cupa Asiei, în 2004, fotbalul japonez și-a legat din nou soarta de antrenorul Takeshi Okada, antrenorul călăuzind spre victorie, în cadrul CM 2010, o echipă în care jucau mulți tineri, neinițiați încă în competițiile de acest nivel.
Turneul din Africa de Sud a început cu o victorie pentru japonezi, care învingeau mult mai puternica echipă a Camerunului, scor 1-0. Surprizele s-au ținut lanț, iar în al doilea meci Olanda, ulterior finalistă a turneului, abia a învins Japonia cu 1-0 printr-un gol înscris imediat după pauză, prin Sneijder. Abia atunci echipa lui Okada își arăta adevărata capacitate. În ultimul meci din grupe japonezii au făcut instrucție cu Danemarca, câștigând cu 3-1. Au urmat optimile competiției și deși de această dată nimereau un adversar mai accesibil, Paraguay-ul, elevii lui Okada nu au reușit să înscrie niciun gol în timpul regulamentar de joc. Cu scorul de 0-0 partida a ajuns în cele din urmă la loviturile de departajare, acolo unde cu puțin noroc sud-americanii s-au impus cu 5-3.
Turneul a rămas în istoria fotbalului japonez, la fel și antrenorul său. Totodată cu cele două goluri înscrise și mult talent arătat pe teren, jucătorul Keisuke Honda, pe atunci 23 ani, prindea un contract cu puternica echipă CSKA Moscova, o forță redutabilă a anilor 2000 în Estul Europei. Anul acesta Honda a ajuns la AC Milan.
În prezent un alt “mercenar” își leagă cariera de naționala Japoniei, italianul Alberto Zaccheroni. Cele mai bune poziționări într-un turneu mondial, ale Japoniei, rămâne locul 9, obținut în 2002, respectiv 2010.
