12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleCelebra actriţă Cameron Diaz s-a pensionat

Celebra actriţă Cameron Diaz s-a pensionat

Cameron Diaz a participat, joi, la un interviu de grup, alături de Selma Blair şi Christina Applegate, cu care a jucat în filmul “Puicuţe bune/ The Sweetest Thing” (2002).

Starul în vârstă de 45 de ani a recunoscut în timpul acestui interviu că “literalmente nu face nimic” în prezent şi că şi-a găsit foarte repede timp pentru eveniment, organizat de Entertainment Weekly.

Christina Applegate a adăugat şi ea: “Literalmente, nici eu nu fac nimic! Sunt semi-pensionată. Nu am mai lucrat de mulţi ani. Sunt mamă, cu asta mă ocup. Deci sunt prin preajmă”.

“Este minunat. Şi eu sunt semi-pensionată, de fapt sunt pensionată, mi-ar plăcea să ne întâlnim, doamnelor”, a mai spus Diaz.

Cameron Diaz, născută în 1972, nominalizată de patru ori la premiile Globul de Aur, a jucat mai ales în comedii romantice, cum ar fi filmele cu mare succes la public “Mary cea cu vino-ncoa’/ Something About Mary” (1998), dar şi în drama “Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) şi în franciza “Îngerii lui Charlie”. Cameron Diaz a mai putut fi văzută în filmele “Viaţă pentru sora mea”, “Cutia” şi în comedia “Knight and Day”, în care joacă alături de Tom Cruise, precum şi în “Profă rea, dar buuună/ Bad Teacher” (2011). Cele mai recente filme în care a jucat sunt comedia “The Other Woman/ Cealaltă femeie”, regizată de Nick Cassavetes, alături de Leslie Mann şi Kate Upton, “Sex Tape” şi “Annie”, toate lansate în 2014.

În 2016, actriţa americană a lansat o carte, “The Longevity Book: The Science of Aging, the Biology of Strength, and the Privilege of Time/ Cartea longevităţii: Ştiinţa îmbătrânirii, biologia puterii şi privilegiul timpului”.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă