19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleCăţărătorul supranumit „Spiderman francez”, arestat în Manila

Căţărătorul supranumit „Spiderman francez”, arestat în Manila

În vârstă de 56 de ani, Robert a urcat cele 47 de etaje ale GT Tower fără echipament de protecţie, urmărit de zeci de oameni.

„Aceasta este calea mea, felul meu de a trăi. Este la fel de important pentru mine ca mâncatul, domitul. Am nevoie de asta. Mă menţine în viaţă”, a spus el reporterilor după ce a încheiat escaladarea.

Poliţia, însă, l-a reţinut imediat ce a ajuns înapoi jos, după două ore.

Alain Robert a fost reţinut pentru tulburarea ordinii publice şi aşteaptă o decizie a procurorilor după ce a fost eliberat pe cauţiune. 

În total, Robert a escaladat fără protecţie şi fără a se asigura peste 100 de clădiri, stabilind astfel un record înregistrat de Guinness.

Între acestea se numără Turnul Eiffel, Opera din Sydney, turnurile Petronas din Kuala Lumpur şi Burj Khalifa din Dubai.

A suferit răni destul de serioase după ce a căzut de mai multe ori şi a fost arestat în nenumărate rânduri.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă