9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleCântăreţul american Chris Brown a fost arestat în Franţa sub suspiciunea de...

Cântăreţul american Chris Brown a fost arestat în Franţa sub suspiciunea de viol

Arestările au fost anunţate prima dată de revista Closer, care afirmă că Brown, garda sa de corp şi un prieten au fost reţinuţi după ce o tânără în vârstă de 24 de ani a declarat că ar fi fost violată în camera cântăreţului din hotelul Mandarin Oriental, în noaptea de 15 ianuarie. 

Femeia a afirmat că l-a întâlnit pe bărbat într-un club de noapte din Paris, cu o seară înainte, potrivit informaţiilor publicate de revistă. 

Nici Brown, nici agenţii săi nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţiile. 

Brown, în vârstă de 29 de ani, ale cărui prime probleme legale au inclus atacul asupra cânăreţei Rihanna în 2009, rămâne marţi în custodia Poliţiei, a anunţat o sursă judiciară. 

Cântăreţul a pledat vinovat când a fost acuzat de agresiune faţă de Rihanna, pe atunci iubita sa, într-un incident care a ţinut prima pagină a ziarelor din lumea întreagă, când a fost publicată o fotografie a ei cu vânătăi. 

În 2016, Brown a fost arestat în Los Angeles după ce o femeie a declarat că a fost ameninţată cu arma. Brown a negat. 

O condamnare de viol în Franţa poate duce la o pedeapsă de 15 ani cu închisoare. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă