18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleAnghel Iordănescu și Dan Apolzan vor face convocările stranierilor pentru meciul cu...

Anghel Iordănescu și Dan Apolzan vor face convocările stranierilor pentru meciul cu Irlanda de Nord

Anghel Iordănescu, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, și Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori, vor trimite, mâine, telegramele de convocare jucătorilor care evolueayă în străinătate, pentru meciul cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016.

Iordănescu, fost selecţioner între anii 1993 şi 1998, precum şi între 2002 şi 2004, va rămâne cel mai probabil la conducerea primei reprezentative, au adăugat sursele citate.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns, în această seară, la Casa Fotbalului pentru a se întâlni cu Iordănescu, însă nu a dorit să facă nicio declaraţie, afirmând că va susţine, mâine, o conferinţă de presă.

Răzvan Burleanu a fost, ieri, la Kiev, pentru a discuta cu oficialii clubului Şahtior Doneţk posibilitatea ca Mircea Lucescu să antreneze atât formaţia ucraineană, cât şi naţionala României, însă a fost refuzat de aceştia, potrivit Mediafax.

Directorul general al clubului Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a declarat că Mircea Lucescu nu poate prelua în paralel şi echipa României. "Interesul arătat de naţionala României pentru Mircea Lucescu este real. Dar Mister are contract cu Şahtior până la finalul sezonului. Astăzi a avut loc, la Kiev, o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (n.r. – Răzvan Burleanu) şi i-am spus că nu poate combina cele două posturi, deoarece ar fi conflict de interese", a spus Palkin, joi seară.

FRF a analizat în aceste zile mai multe variante pentru înlocuirea selecţionerului Victor Piţurcă, printre care s-au numărat antrenorii Mircea Lucescu, Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu şi Cosmin Contra.

Victor Piţurcă şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, în urmă cu o săptămână, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înţelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.

Meciul România – Irlanda de Nord va avea loc, în 14 noiembrie, pe Arena Naţională.

 

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă