19.5 C
București
vineri, 14 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăZiua neplătită din concediul medical: ce se schimbă și ce rămâne la...

Ziua neplătită din concediul medical: ce se schimbă și ce rămâne la fel. Explicațiile juriștilor

Introducerea unei zile neplătite în cadrul concediului medical a stârnit îngrijorări în rândul angajaților, legate de posibile efecte asupra vechimii în muncă, pensiei și veniturilor lunare.

Specialiștii în dreptul muncii precizează însă că, din punct de vedere juridic, regimul primei zilei de concediu medical rămâne aproape identic cu cel anterior, cu o singură diferență: nu mai este plătită.

Potrivit Timeiei Lupșa, junior associate la Hațegan Attorneys, ziua neplătită nu modifică drepturile sociale ale salariatului și nu influențează accesul la concedii medicale viitoare.

„Din punct de vedere juridic, respectiva zi este tratată exact cum era tratată şi până acum. Nu se schimbă nimic în afara faptului că aceasta nu este indemnizată, rămâne în continuare asigurat din punct de vedere social, i se contorizează drept vechime în muncă şi toate celelalte implicaţii nu afectează dreptul concediilor medicale de pe viitor”, a spus Timeia Lupşa, la emisiunea de business ZF Live.

Astfel, chiar dacă nu este remunerată, ziua respectivă continuă să fie inclusă în calculul vechimii în muncă, iar calitatea de asigurat a angajatului nu este pierdută.

Efect punctual asupra salariului

Impactul financiar se limitează strict la ziua respectivă, fără alte consecințe asupra drepturilor pe termen lung, explică Ioana Hațegan, managing partner al aceleiași firme de avocatură.

„Practic, ziua respectivă va fi tratată ca o zi, ca un concediu fără plată”, a spus Ioana Haţegan la ZF Live.

Această încadrare clarifică și temerile legate de eventuale pierderi de vechime sau diminuări ale pensiei.

„Însă este din punct de vedere al vechimii în muncă considerată o zi de concediu”, subliniază acesta.

Drepturile rămân intacte pe termen lung

Așadar, chiar dacă salariatul resimte o diminuare temporară a venitului, ziua neplătită din concediul medical nu întrerupe continuitatea vechimii în muncă și nu afectează statutul de asigurat.

Din perspectivă legală, aceasta este asimilată unei zile de concediu fără plată, dar este recunoscută în calculul vechimii și al drepturilor sociale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Patronatele din turism, atac la Diana Buzoianu: Nu ne felicitați pentru că supraviețuim. Litoralul plin este meritul mediului privat

Patronatele din industria ospitalității reacționează dur la mesajul ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a salutat gradul de ocupare de 100% de pe litoralReprezentanții industriei...
Ultima oră
Pe aceeași temă