13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiZi sumbră pe DN1. Al doilea accident în nici jumătate de zi:...

Zi sumbră pe DN1. Al doilea accident în nici jumătate de zi: trei răniți

Potrivit ISU Brașov, un autotren care transporta flori a intrat în coliziune cu un autoturism.

În urma impactului, una dintre persoanele rănite a rămas încarcerată, având nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare de la ISU pentru a fi scoasă din maşină, relatează Agerpres.

La faţa locului s-au deplasat, de asemenea, o ambulanţă de tip SMURD de la ISU, o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi o autospecială de stins incendii.

Marți dimineața a mai avut loc un accident pe DN1, în zona Sinaia, când un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă după ce a intrat pe contrasens, din fericire, nu au fost victime.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă