1.1 C
București
miercuri, 19 februarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski vrea să negocieze direct cu Putin pacea din Ucraina

Zelenski vrea să negocieze direct cu Putin pacea din Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat marți că este pregătit pentru negocieri directe cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cu alți lideri pentru a pune capăt războiului lansat de Kremlin în urmă cu aproape trei ani, potrivit The Kyiv Independent.

Întrebat de jurnalistul britanic Piers Morgan despre posibilitatea de a negocia cu Vladimir Putin, Volodimir Zelenski a răspuns că ar face acest lucru ‘dacă aceasta este singura configurație prin care putem aduce pacea poporului ucrainean și să nu pierdem mai mulți oameni’.

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie a reaprins speculațiile privind negocierile de pace pentru a pune capăt invaziei rusești care a început în februarie 2022, comentează AFP.

Volodimir Zelenski a respins mult timp ideea negocierilor, susținând că vrea să învingă Rusia pe câmpul de luptă. Un decret din 20 octombrie 2022 excludea chiar orice negociere atât timp cât Vladimir Putin este la putere.

Dar Ucraina se luptă să facă față armatei ruse, care avansează în estul țării. Iar Kievul se teme că ajutorul american va înceta, Donald Trump criticând aceste cheltuieli în timpul campaniei sale electorale.

Convorbirile rămân însă ipotetice, deoarece nu au fost prezentate elemente concrete, iar pozițiile Moscovei și Kievului rămân foarte îndepărtate, remarcă agenția franceză de presă.

Putin a declarat că este deschis negocierilor pentru a opri conflictul, dar nu direct cu Zelenski

Vladimir Putin a declarat la sfârșitul lunii ianuarie că este deschis negocierilor pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, respingând însă discuțiile directe cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și afirmând că nu vede nicio ‘voință’ din partea Kievului.

Dacă președintele ucrainean ‘dorește să participe la negocieri, eu voi alege persoanele care vor conduce aceste negocieri’, a spus el, considerându-l ‘ilegitim’ pe Zelenski.

Volodimir Zelenski susține că orice potențial acord de pace ar trebui să conțină garanții solide de securitate pentru țara sa din partea Occidentului.

Kremlinul, la rândul său, cere în esență ca Ucraina să capituleze, să renunțe la aspirațiile sale de a adera la NATO și ca Rusia să păstreze teritoriile ucrainene a căror anexare a revendicat-o.

Putin e gata de negocieri pentru pace cu Ucraina, dar fără Zelenski

Vladimir Putin a anunțat că Rusia este pregătită să negocieze un acord pentru încheierea războiului din Ucraina, însă a atras atenția că nu va accepta discuții directe cu Volodimir Zelenski, potrivit France 24.

Președintele Rusiei susține că omologul său ucrainean este „ilegitim”, deoarece mandatul său a expirat. De asemenea, Vladimir Putin a precizat, într-un interviu acodat televiziunii ruse de stat, că nu există o „voință” din partea Ucrainei pentru a opri războiul.

Dacă Volodimir Zelenski vrea să participe la negocieri Vladimir Putin a dat de înțeles că el nu va participa personal, ci va „alege persoanele care să poarte aceste negocieri”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANAF verifică tranzacții cu mașini de lux: a dat deja amenzi de 450.000 de lei

Verificările au scos la iveală că peste 60% dintre aceste tranzacții s-au realizat, de fapt, pe teritoriul României, prin intermediari Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF)...

Horoscop 20 februarie 2025. Berbecii pot uita lucruri esențiale

Horoscop 20 februarie 2025. Pare a fi o zi în care introspecția și gestionarea emoțiilor vor juca un rol esențial. Fiecare zodie se confruntă...

Andrei Perneș a murit. Fostul concurent al emisiunii „Mireasa” s-a răsturnat cu mașina

Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii matrimoniale "Mireasa", și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier, cu doar o lună înainte de a împlini 29...
Ultima oră
Pe aceeași temă