Anchetatorii au descins, în această dimineaţă, la 37 de adrese din judeţele Arad, Timiş, Cluj, Iaşi şi Caraş Severin, unde fac percheziţii într-un caz de trafic de migranţi şi de droguri, urmând să fie audiaţi la sediul DIICOT Arad 44 de suspecţi care ar face parte din gruparea infracţională.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, la percheziţii participă procurori ai Biroul Teritorial Arad, împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, poliţişti de frontieră din Timişoara şi Oradea, ancheta vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în august 2021 în judeţul Timiş, care a acţionat până în prezent în zona de vest a României.
Membrii grupului ar fi racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, şi care se adăposteau în Timiş, în special în municipiul Timişoara, în aşteptarea momentului prielnic pentru a trece ilegal frontiera României cu Ungaria.
„Migranţii erau preluaţi de către membrii grupului infracţional organizat din Timişoara şi transportaţi cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, pe raza judeţului Arad. Ulterior, aceştia erau călăuziţi de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţia finală a migranţilor fiind Austria şi Germania. Activităţile infracţionale au fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul obţinerii unor beneficii materiale importante”, se arată în comunicat.
De asemenea, susţin procurorii, în perioada ianuarie – mai, o parte dintre membrii grupului au deţinut şi vândut, fără drept, droguri de mare risc. Ei cereau pentru cocaină 100 euro pe gram, iar pentru amfetamină cereau sume cuprinse între 150 şi 180 lei pe gram. Traficanţii vindeau şi canabis cu 50 de lei gramul, iar clienţii erau din Arad, Timiş şi Caraş Severin.
La sediul DIICOT Arad vor fi conduse, în vederea audierii, 44 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!