30.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSănătateWest Nile face prima victimă în România

West Nile face prima victimă în România

Primul deces din cauza virusului West Nile din România în acest sezon a fost înregistrat la un pacient de 83 de ani din Suceava. Pacientul suferea și de alte afecțiuni, iar moartea sa a survenit pe fondul agravării acestor patologii asociate, conform medicilor citați de Agerpres.

West Nile face prima victimă în România

În luna august, medicii din Suceava au confirmat infecția cu virusul West Nile la trei pacienți, toți având vârste de peste 80 de ani.

„Pacienţii de 81, 83 şi 88 de ani s-au prezentat pentru febră, cefalee, sindrom confuzional fiind diagnosticaţi cu meningită, caz în care pentru identificarea agentului patogen se face puncţie cu recoltare de lichid cefalorahidian (LCR ). În urma analizei LCR-ului, s-a identificat virusul West Nile la toţi cei trei pacienţi. Pacientul de 81 de ani a avut evoluţie favorabilă şi a fost externat pe 17 august.

Pacientul de 83 de ani, având şi alte comorbidităţi, a decedat, din păcate, în cursul zilei de ieri (luni) din cauza agravării patologiilor asociate, iar pacientul de 88 de ani internat pe 29 iulie a avut evoluţie nefavorabilă cu agravarea stării generale şi transfer în ATI pe 1 august, starea acestuia fiind în continuare gravă”, au transmis oficialii spitalului din Suceava.

Virusul West Nile

Virusul West Nile este un agent patogen transmis prin înțepăturile de țânțari, care a devenit o preocupare majoră de sănătate publică în multe părți ale lumii. Identificat pentru prima dată în Uganda în 1937, virusul a început să se răspândească la nivel global, fiind detectat în Africa, Asia, Europa și, mai recent, în America de Nord.

Infecția cu virusul West Nile este, în majoritatea cazurilor, asimptomatică sau se manifestă prin simptome ușoare, similare unei gripe, cum ar fi febra, durerile de cap, durerile musculare și erupțiile cutanate.

Cu toate acestea, în cazuri rare, virusul poate cauza afecțiuni neurologice severe, cum ar fi encefalita sau meningita, care pot fi fatale, în special la persoanele vârstnice sau cu un sistem imunitar compromis.

Transmiterea virusului West Nile are loc, în principal, prin intermediul țânțarilor infectați, care contractează virusul după ce se hrănesc cu sângele păsărilor infectate, considerate principalele gazde. De asemenea, cazuri rare de transmitere au fost raportate prin transfuzii de sânge, transplanturi de organe și de la mamă la făt.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

O nouă senzație zguduie tenisul mondial! Rusia se teme că își va pierde următoarea mare campioană

Kristina Liutova, în vârstă de doar 16 ani, a câștigat primul meci din carieră pe tabloul principal al unui turneu WTA și atrage deja...

Nicușor Dan și premierul moldovean Vasile Tofan au discutat la Cotroceni despre securitatea regională și proiectele comune România–Republica Moldova

Președintele Nicușor Dan l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită externă de la preluarea...

Diana Buzoianu: Scăderea debitului Dunării era anticipată, iar România traversează unul dintre cele mai grave episoade de secetă

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că scăderea accentuată a debitului Dunării era cunoscută de câteva săptămâni, pe baza avertismentelor INHGA. Aceasta a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă