4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăCulturăWeekend românesc la Washington: Cel mai mare festival al diplomației culturale românești

Weekend românesc la Washington: Cel mai mare festival al diplomației culturale românești

Trei zile de spectacole de dans și concerte, expoziții, degustări de bucate tradiționale și vin, pe cea mai în vogă esplanadă americană

Ambasada României în SUA și Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și cu sprijinul mai multor parteneri locali, organizează, în perioada 12-14 iulie 2024, la Washington, cea de-a treia ediție a Festivalului „Weekendul românesc de la Washington” / “Romanian Weekend at The Wharf”.

Proiectul se înscrie în programul anual, inițiat și coordonat de Ambasada României „România – SUA: Un parteneriat pentru noi orizonturi economice. De 20 de ani împreună sub umbrela NATO”.

 „Weekend-ul românesc de la Washington” propune publicului o ofertă culturală diversă, accesibilă și atractivă, punând accentul pe unicitatea și spectaculosul culturii tradiționale românești, pentru care există un mare interes în rândul americanilor.

Ca în fiecare an, publicul este invitat la concerte, spectacole de dans, expoziții de cărți românești în traducere engleză, demonstrații meșteșugărești, activități pentru copii, expoziții de haine și bijuterii inspirate de forme tradiționale, degustări de bucate specifice și vin, organizate pe eleganta esplanadă The Wharf, una dintre cele mai populare și în vogă zone din Washington D.C., situată pe malul râului Potomac, nu departe de Capitoliu.

Sâmbătă, 13 iulie 2024, va fi marcată și Ziua Universală a Iei. Iubitori ai iei românești, proveniți din SUA, România și Republica Moldova se vor aduna pe scena de la The Wharf, pentru a citi Proclamația emisă de primarul din Washington în onoarea superbelor ii românești.

Accesul va fi gratuit, iar evenimentele se adresează tuturor vârstelor.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă