-4.7 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăPoliticăConsultări la Cotroceni: Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor pentru formarea...

Consultări la Cotroceni: Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor pentru formarea noului Guvern

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare duminică, la Palatul Cotroceni, pentru consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Partidele PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale au venit împreună la discuții. În schimb, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Oamenilor Tineri (POT) și Partidul S.O.S. România au refuzat participarea, acuzând că Iohannis ocupă „în mod ilegal” funcția de șef al statului.

Klaus Iohannis: „Coaliția pro-europeană, formată din PSD, PNL, UDMR și minorități a venit cu toți liderii împreună. M-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formațiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor.”

Partidul Social Democrat a votat două mandate de negociere: formarea unui guvern de coaliție alături de PNL și UDMR sau susținerea parlamentară a unui guvern de dreapta fără participarea sa directă.

Gabriela Firea a declarat că „există și un plan B”, care ar presupune trecerea PSD în opoziție pentru a susține un guvern minoritar pro-european.

La rândul său, Partidul Național Liberal (PNL) a confirmat că va susține ca viitorul premier să fie propus de PSD. Ilie Bolojan, lider PNL, a declarat:

Am primit un mandat să închidem aceste negocieri astfel încât premierul să fie propus de Partidul Social Democrat, iar ministerele să fie împărțite conform ponderii fiecărui partid.

Consultările, etapizate după un program clar

Conform Administrației Prezidențiale, discuțiile de la Cotroceni au fost organizate astfel:

  • Ora 12:00: PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale;
  • Ora 12:30: AUR (care a refuzat participarea);
  • Ora 13:00: Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 13:30: Partidul S.O.S. România;
  • Ora 14:00: Partidul Oamenilor Tineri (POT).

În cadrul negocierilor interne, PNL a adoptat programul de guvernare, dar împărțirea portofoliilor ministeriale continuă să genereze tensiuni. „Există încă nemulțumiri legate de ministerele care vor reveni fiecărui partid,” a declarat un oficial liberal.

Candidatul comun la prezidențiale, discutat de coaliție

Pe lângă negocierile pentru guvern, liderii coaliției discută și susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale. „Urmează să finalizăm aceste detalii în această după-amiază,” a adăugat Ilie Bolojan.

Gabriela Firea a explicat strategia PSD: „Dacă negocierile vor întâmpina condiții inacceptabile, este normal să avem un plan B, acela fiind trecerea în opoziție constructivă.”

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Al doilea an de mandat al lui Trump începe sub semnul controverselor și al promisiunilor extreme

Donald Trump intră în al doilea an al actualului său mandat prezidențial după o perioadă marcată de decizii neașteptate, declarații șocante și inițiative care...

ROBOR la 3 luni coboară din nou și ajunge la 5,97%

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calculul dobânzilor variabile pentru creditele în lei contractate înainte de mai 2019, a continuat să scadă și...

Polonia ia măsuri pentru a elimina treptat ajutorul acordat refugiaților ucraineni

Guvernul polonez a propus marți eliminarea treptată a sprijinului acordat refugiaților ucraineni, introdus după invazia Rusiei în Ucraina din 2022, pe fondul unei scăderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă