15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoVremea urâtă a afectat 11 județe ca în plină iarnă

Vremea urâtă a afectat 11 județe ca în plină iarnă

Vremea urâtă, nefavorabilă a afectat 11 județe, fiind blocate 10 drumuri judeţene şi un drum naţional, iar autorităţile au intervenit pentru deblocarea a zeci de autoturisme, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă seară, în urma fenomenelor meteo extreme s-au înregistrat efecte în opt localităţi din 11 judeţe (Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vaslui), unde s-a intervenit pentru deblocarea a 69 autovehicule derapate, imobilizate sau blocate pe calea de rulare, cu 138 persoane. De asemenea, s-a acţionat pentru evacuarea apei dintr-un beci, precum şi pentru degajarea unor elemente de construcţie de la un imobil şi a 24 copaci, fiind avariate 19 autoturisme, potrivit agerpres.ro.

Din cauza zăpezii, este blocat DN 15D, în judeţul Neamţ, şi 10 drumuri judeţene în judeţele Neamţ şi Bacău.

Vremea urâtă a afectat 11 județe, mai multe drumuri județene și un drum național fiind blocate, iar autoritățile au intervenit cu materiale antiderapante

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă în judeţele Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, unde se intervine cu materiale antiderapante. În judeţele Botoşani şi Iaşi circulaţia s-a închis pe toate drumurile naţionale şi judeţene.

S-au înregistrat avarii la reţea de energie electrică în 28 localităţi din judeţele Bacău şi Harghita însumând un număr de aproximativ 3.000 consumatori fără electricitate. Se intervine pentru remedierea situaţiilor semnalate, precizează DSU.

Vreme rea în toată țara. Viscol în zona de munte. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, un Cod galben de intensificări ale vântului în întreaga ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 11 martie, ora 10:00 – 12 martie, ora 4:00, în toate regiunile vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50 – 65 km/h şi izolat peste 70 km/h. La munte vor fi rafale de 70 – 80 km/h, iar pe creste vor depăşi 90 – 110 km/h, treptat vor predomina ninsorile şi va fi viscol.

De asemenea, în intervalul 11 martie, ora 14:00 – 12 martie, ora 4:00 va fi în vigoare un Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului şi viscol puternic la munte.

Conform ANM, la munte, la altitudini de peste 1.500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 120 – 140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă