17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoViscol și ninsori abundente până vineri în cea mai mare parte din...

Viscol și ninsori abundente până vineri în cea mai mare parte din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare Cod galben de viscol și ninsori însemnate. Vântul va sufla cu peste 70 de km pe oră, viscolind zăpada. Intervalul menționat este între 1 și 3 februarie timp în care vor avea loc ninsori abundente.

Meteorologii prognozează ninsori însemnate cantitativ în zona de munte, dar şi vânt puternic şi câteva judeţe ale ţării. În intervalul menționat, la munte va ninge însemnat cantitativ în special în zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali. Precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi abundente de peste 30…40 l/mp, iar stratul depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări de peste 70 de km/oră, iar la peste 1700 de metri rafalele vor fi mai intense, de peste 90 de km/oră, iar vizibilitatea va fi foarte scăzută.

Și Transilvania și Oltenia sunt vizate de o avertizare Cod galben emisă miercuri dimineață de ANM. Pe parcursul zilelor de miercuri și joi vor fi intensificări ale vântului cu viteze de până la 65 de km/oră, anunță meteorologii. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, informează, miercuri, ANM.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă