12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO: Atac într-un hotel din Somalia - Cel puțin 12 morți

VIDEO: Atac într-un hotel din Somalia – Cel puțin 12 morți

Imagini difuzate pe rețelele de socializare arată oameni alergând pe străzile din Mogadishu, după ce un asediu terorist într-un hotel, a ucis cel puțin 12 persoane.

Înregistrarea video a martorilor oculari arată poliția patrulând, după ce militanții legați de Al Qaeda au atacat hotelul Hayat cu două mașini capcană vineri (19 august) înainte de a deschide focul. Insurgenții al Shabaab din Somalia au revendicat responsabilitatea.

Cel puțin o explozie a putut fi auzită în timpul înregistrării video.

Al Shabaab luptă de mai bine de 10 ani pentru a răsturna guvernul somalez. Acesta dorește să își stabilească propria guvernare bazată pe o interpretare strictă a legii islamice.

Hotelul Hayat este un loc de întâlnire popular printre legislatori și alți oficiali guvernamentali. Nu au existat informații imediate dacă vreunul dintre aceștia a fost prins în asediu.

Sâmbătă, forțele de securitate somaleze se aflau la fața locului și au izolat drumul din fața Hotelului Hayat, în timp ce se luptau să pună capăt asediului.

Atacul de vineri, a fost primul atac major de la preluarea mandatului de către președintele Hassan Sheikh Mohamud în luna mai.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă