4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportFotbalVIDEO. UTA Arad, victorie cu Botoșani, într-un meci al etapei a 3-a...

VIDEO. UTA Arad, victorie cu Botoșani, într-un meci al etapei a 3-a din play-out-ul din Superliga

Într-o partidă tensionată din cadrul etapei a 3-a a play-out-ului din Superliga României, UTA Arad a reușit să obțină o victorie crucială cu scorul de 1-0 împotriva echipei FC Botoșani.

Singurul gol al partidei a fost marcat de Conte în minutul 37 al partidei. Practic, arădenii au „rezolvat” meciul încă din prima repriză. Câteva minute mai târziu, Conte a văzut și cartonaș galben.

Echipele de start

  • UTA Arad: Kucher – Căpuşă, Stolnik, Conte, D. Rodrigues – Omondi, Machado, Vulturar – Micovshi, Luckassen, Imoh.
  • FC Botoşani: Ducan – Benzar, Sadiku, Şeroni, Ţigănaşu – G. David, Dican, I. Filip – E. Florescu, E. Lopez, Ofosu.

Mircea Rednic, după ce UTA a câștigat meciul cu Botoșani

„Sunt trei puncte importante, dar vreau să încep cu atmosfera, care a fost incredibilă. Nu-mi imaginam așa ceva, au fost 5.000 de copii, au strigat, ne-au încurajat, au mare merit la victoria noastră.

Scopul scuză mijloacele, am făcut o primă repriză bună, am avut emoții în a doua, trebuie să-l felicit pe Kucher (n.r. portarul, pentru intervențiile pe care le-a avut), fundașii centrali. A fost un moment delicat, fără galerie, dar s-a format o echipă bună și trebuie să ne bucurăm.

Le-am dat liber mâine deși nu era în program. Au meritat, prime nu le-am mai dat, asta e prima pentru efortul făcut. Sunt momente în care mai jucăm și așa, per ansamblu asta am vrut. În sfârșit, am ajuns pe primul loc în play-out. Sper că decizia care se va lua va fi pentru fotbal (n.r. apelul făcut de UTA după suspendarea primită).

Acum au fost 5.000 de copii, mai adăugăm 5.000 de fete și femei frumoase și jucăm cu stadionul plin (n.r. râde), nu-mi fac probleme. E incredibil ce e aici, la Arad. E un exemplu, demonstrează faptul că Aradul trăiește prin fotbal, de la cei mici până la cei în vârstă. Mă bucur că sunt antrenorul lor. Nu vreau să stăm cu emoții ținând cont de starea mea de sănătate, dacă vom câștiga meciul de vineri cu Sibiu avem șanse mari să ne salvăm”, a declarat Mircea Rednic, la Prima Sport, potrivit gsp.ro.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Descoperire surprinzătoare despre creierul uman

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) a dezvăluit o descoperire surprinzătoare despre creierul uman: procesăm gândurile la...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...
Ultima oră
Pe aceeași temă