26.8 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Prima condamnare televizată din Anglia. 34 de ani de închisoare

VIDEO: Prima condamnare televizată din Anglia. 34 de ani de închisoare

O femeie care și-a ucis și decapitat o prietenă a fost condamnată la închisoare pe viață la Old Bailey Crown Court din Londra, vineri (28 octombrie), în prima sentință din Anglia televizată.

Jemma Mitchell și-a ucis prietena Mee Kuen Chong, în vârstă de 67 de ani, în locuința ei din Londra, în iunie 2021, a declarat judecătorul Richard Marks.

Acuzarea a declarat în fața instanței că Mitchell a băgat apoi corpul lui Chong într-o valiză. Folosind o mașină închiriată, ea a dus cadavrul la 320 de kilometri în Devon, unde a fost găsit a doua zi de o femeie care se plimba.

Capul lui Chong fusese tăiat. Acesta a fost găsit abia câteva zile mai târziu, a declarat judecătorul, moment în care se descompusese suficient pentru a împiedica un patolog să stabilească cauza morții, deși era clar că fusese lovit la cap.

„Nu ați arătat absolut nicio remușcare și se pare că negați complet ceea ce ați făcut”.

Mitchell a fost condamnat la închisoare pe viață, cu un termen minim de 34 de ani. Este pentru prima dată când o persoană a fost condamnată, iar condamnarea a fost televizată.

Regulile au fost schimbate la începutul acestui an pentru a permite ca sentințele pronunțate în instanțele de judecată să fie difuzate, deși restul procesului rămâne interzis camerelor de luat vederi.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Congresul SUA cere retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul. Trump critică decizia

Senatul Statelor Unite a aprobat marți o rezoluție prin care solicită retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul.Documentul a trecut cu 50 de voturi...

PSD decide mandatul de negociere pentru Sorin Grindeanu. Social-democrații iau în calcul un Guvern minoritar

Biroul Permanent Național al PSD se reunește de la ora 12:00 pentru a stabili mandatul de negociere al lui Sorin Grindeanu în discuțiile privind...

ANAF notifică românii cu venituri din străinătate. Cine trebuie să depună sau să corecteze Declarația Unică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că persoanele care au obținut venituri din străinătate în anul 2025 și nu le-au declarat în formularul...
Ultima oră
Pe aceeași temă