20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalVIDEO: NATO îndeamnă Moscova să reconsidere suspendarea tratatului nuclear

VIDEO: NATO îndeamnă Moscova să reconsidere suspendarea tratatului nuclear

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că decizia Rusiei de a suspenda participarea la cel mai recent tratat bilateral de control al armelor nucleare START a făcut ca lumea să fie mai periculoasă și a îndemnat Moscova să se răzgândească.

El a vorbit la o conferință de presă organizată la sediul NATO din Bruxelles, după ce președintele rus Vladimir Putin a transmis un avertisment Occidentului cu privire la războiul din Ucraina și a anunțat decizia sa privind noul tratat START.

Tratatul dintre Moscova și Washington, semnat în 2010, limitează numărul de focoase atomice pe care cele două mari puteri nucleare ale lumii le pot desfășura și urmează să expire în 2026.

Răspunzând acuzațiilor lui Putin potrivit cărora Occidentul încearcă să distrugă Rusia, Stoltenberg a declarat că Moscova este agresorul în Ucraina, unde a lansat o invazie în urmă cu aproape un an.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă