13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Marcel Ciolacu, afirmații de ultim moment: "Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite...

VIDEO. Marcel Ciolacu, afirmații de ultim moment: “Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite gândindu-te cum să plăteşti creditul”

Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit miercuri că în trecut a fost mic întreprinzător și a trăit experiența dificilă a gestionării unei afaceri proprii într-o perioadă destul de haotică. El a subliniat că în această perioadă a avut nopți nedormite, în care trebuia să gândească cum să plătească ratele la credit, dar și să asigure salariile angajaților la timp, inclusiv toate taxele aferente statului. Această experiență personală i-a oferit o perspectivă mai profundă asupra provocărilor cu care se confruntă micii întreprinzători și antreprenorii, iar această înțelegere poate influența abordarea sa ca prim-ministru în ceea ce privește sprijinul pentru mediul de afaceri și economia țării.

“Stimaţi antreprenori, vă cer acum să fim împreună pentru a construi o Românie corectă, o Românie ordonată, o ţară care să fie corectă cu toţi contribuabilii săi, să fie corectă cu cei care şi-au sacrificat timpul petrecut cu familia, energia şi sănătatea pentru a construi companii solide care produc româneşte. Şi eu am fost mic întreprinzător într-o perioadă destul de haotică. Şi eu am făcut credit la bancă cu o dobândă de 158%. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite gândindu-te cum să plăteşti creditul, dar să dai şi salariile angajaţilor la timp cu toate taxele aferente statului. În mine, în acest Guvern şi în această coaliţie veţi avea un aliat. În primul rând vom continua să alocăm în economia României cel mai mare volum de resurse financiare pe care şi le poate permite statul român”, a spus Ciolacu la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, potrivit Agerpres.

El a menţionat că reprezentanţii coaliţiei vor face tot posibilul pentru a-i avantaja pe producătorii români atunci când vine vorba de finanţare, ajutoare, garanţii şi scheme de sprijin acordate de statul român.

“Ştiu că în sală sunt sute de producători de-ai noştri, naţionali, regionali sau locali. Vă spun cât se poate de sincer, vreau să ajut din toate puterile mele, sunt gata să merg în toate judeţele ţării pentru a susţine firme mici şi mijlocii din toate domeniile, aşa cum voi folosi orice ocazie ca să îi îndemn pe toţi românii să cumpere româneşte. Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară. În acelaşi timp, vă chem să construim împreună o ţară ordonată, o ţară în care regulile sunt respectate de toată lumea. În care cei ce îşi plătesc cinstit taxele, lună de lună, să nu se simtă umiliţi de aşa-zişii şmecherii care fac averi uriaşe, peste noapte, din evaziune fiscală. Este nedrept ca marea majoritate a firmelor româneşti să se chinuie pentru a respecta cu sfinţenie data de 25 a fiecărei luni, dar în acelaşi timp statul român să tolereze găştile care drenează TVA-ul sau alte taxe datorate bugetului”, a afirmat premierul.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă