25.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSportFotbalVIDEO. Cornel Dinu a suferit o intervenție chirurgicală

VIDEO. Cornel Dinu a suferit o intervenție chirurgicală

Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al echipei Dinamo, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru coxartroză, o boală degenerativă a șoldului.

Cornel Dinu a fost operat

La 76 de ani, Dinu a fost operat joi, la Spitalul Elias din București, de către profesorul Horia Orban, șeful Secției de Ortopedie – Traumatologie.

Dinu a declarat că se simte bine la o zi după operație și că se poate deplasa, deși cu ajutorul unui cadru. De asemenea, a menționat că, în timpul intervenției, a putut asculta discuțiile medicilor, deoarece i-a fost administrată anestezie locală.

În plus, „Mister” a povestit despre momentele dificile din urmă cu zece zile, când și-a pierdut cunoștința din cauza unei schimbări de medicamentație.

„Îi dau dreptate domnului Dumitru Dragomir, care a declarat că l-a sfătuit pe Mircea Lucescu să nu mai facă operația de coxartroză, pentru că i-a murit lui un prieten. Eu am făcut-o ieri și astăzi merg cu cadrul, datorită profesorului Orban. Și mișc piciorul, stau, mănânc… Deci, am mierlit după priceperea și celebra premoniție, și cunoștințele medicale ale Oraculului din Bălcești.

Acum șapte luni trebuia să mă operez. M-am dus la un amic, la Urgențe, la Dan Tănase, doctorul lotului olimpic, pe care l-am pus doctorul echipei de rugby la Dinamo, prin 96′, când eram președinte și antrenor, și pe dracu’ să mă ia. În fine, după șase zile, la Urgențe, am luat COVID. Ori, aici am venit vinerea trecută, m-a consultat profesorul teribil Orban și m-a operat. Pregătirea a durat o oră și jumătate, iar operația am auzit-o pe viu, pentru că se face cu rahianestezie. Am auzit toată operația. Azi, mi-a făcut o radiografie. E totul perfect, mă mișc, merg cu cadrul, fac mișcări”, a declarat Cornel Dinu, pentru ProSport.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Hidrologii: Dunărea rămâne la un debit mult sub normal, iar ploile pot umfla râurile din estul țării

Excepție au făcut cursurile de apă din bazinele Târnavelor, Oltului și Vedei, precum și sectoarele superioare ale Mureșului, Jiului și Argeșului, unde valorile au...

Nicușor Dan: O nouă dronă a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16, în spațiul aerian al României

Aparatul a fost doborât de un pilot al Forțelor Aeriene Române, în apropierea Deltei DunăriiO nouă dronă a fost interceptată și distrusă sâmbătă dimineață...

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu președintele Indiei, Droupadi Murmu: Anul 2028 a fost desemnat Anul Inovației România-India

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Indiei, Droupadi Murmu, aflată în vizită în România, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă