16.8 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăPoliticăVictor Ponta s-a lansat oficial în cursa prezidențială

Victor Ponta s-a lansat oficial în cursa prezidențială

Victor Ponta și-a anunțat joi candidatura pentru funcția de președinte, în cadrul unei conferințe de presă.

„Aș vrea doar să încep prin a spune că mi-aș fi dorit să încep ca președintele Trump, care a zis: (n.r. Ne-am întors). Din păcate, noi suntem acum înapoi la anul 2012. Ca și atunci, oamenii și-au pierdut încrederea în sistemul de guvernare. Avem un președinte – sigur, unul care a plecat, altul interimar – și un guvern în dificultate. La fel ca în 2012, economia merge din ce în ce mai rău, se îngheață pensiile, se cresc taxele. Și, cel mai grav, și acum, ca și în 2012, s-au anulat voturi”, a spus Victor Ponta.

Potrivit acestuia, acum avem o situație și mai gravă, având în vedere ce se întâmplă pe plan internațional.

„Mai rău decât atunci, avem lângă noi foarte aproape un război care se pare, din păcate, că nu se oprește. Avem un conflict cu totul și cu totul neprevăzut și cu consecințe grave pentru România între partenerii noștri principali, și anume Statele Unite al Americii și țările occidentale din Uniunea Europeană”, a declarat Ponta.

Ponta nu vrea ca alții să facă ordine în România

El este de părere că ar trebui să punem din nou România și românii pe primul loc și să nu așteptăm ca alții să facă ordine în locul nostru.

„Singurul loc acasă este România. Și dacă nu facem noi ordine… Dacă nu facem noi ceea ce trebuie acasă, nu o să facă nimeni altcineva. Nici Donald Trump, nici Ursula von der Leyen, nici nimeni, nimeni altcineva. Depinde doar de noi”, a declarat Victor Ponta.

El susține că a decis să intre în cursa prezidențială ca independent după ce alegerile din noiembrie 2024 au fost anulate, dar și pentru că lumea este acum în schimbare.

„M-am decis să intru în această bătălie după ce am văzut, în primul rând, anularea alegerilor. A fost un eveniment șocant și pentru mine și pentru toți românii. Dar de asemenea am văzut cum se schimbă lumea. (…) Și eu cred că România are doar două variante. Să îmbrățișeze această schimbare, să schimbe ceea ce generațiile care vin din urmă își doresc, sau să stăm așa încremeniți într-un proiect politic din urmă cu mulți ani și să nu înțelegem să ne plângem de ce nimeni nu ne ajută și noi nu ne putem ajuta pe noi înșine”, a mai spus Ponta.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă