Vicepreședintele SUA Kamala Harris a condamnat „ura și dezbinarea” din țară, după atacul asupra soțului președintelui Camerei, Nancy Pelosi, de către un intrus, care l-a atacat cu ciocanul când a pătruns în casa cuplului din San Francisco, vineri devreme (28 octombrie), potrivit autorităților.
Numindu-l un act de „violență extremă”, care vine într-un moment în care „există atât de mult discurs alimentat de ură și diviziune”, a spus Harris. „Oricine pretinde că este un lider trebuie să înțeleagă cu adevărat sensul și impactul cuvintelor și al posturii lui”, potrivit Reuters.
Kamala Harris a condamnat atacul asupra soțului lui Nancy Pelosi, îndemnându-i pe americani să combată discursul urii și al violenței
Harris i-a îndemnat pe oameni să vorbească împotriva urii și violenței și să „vorbească despre ce este mai bun din noi înșine”.
„Este important să avem un discurs public atunci când există dezacorduri cu privire la politici, dar ceea ce am văzut recent, este atât de jos, încât înseamnă reducerea la ceva care cred că este sub demnitatea și inteligența poporului american, ” a adăugat ea.
Efect Pelosi / China renunță la lupta împotriva încălzirii globale
Ca o reacție a vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan, considerată de unii ”inoportună,” China suspendă dialogul militar și maritim cu SUA și denunță unilateral acordul de la Glasgow, privind lupta împotriva încălzirii globale. Trei într-unul. Situație care cade mănușă ”mâinii tremurânde” a lui Vladimir Putin.
De asemenea, Beijingul sistează exportul de materii prime necesare producției cipurilor în Taiwan. Asta în timp ce tot mai multe țări vor să adere la Organizația de Cooperare de la Shanghai, din care face parte și Rusia. Și-au exprimat intenția de intrare în organizație chiar și Emiratele Arabe Unite, în afara celor din Asia centrală. Doar India rămâne partenerul anglo-saxonilor.
Casa Albă se răstește prin intermediul purtătorului de cuvânt. Spune că atitudinea regimului de la la Beijing este ”iresponsabilă.” Oare aterizarea fără viză a lui Nancy Pelosi în Taipei a fost una constructivă, pentru promovarea păcii și a ”bunei înțelegeri” între popoare?
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!