17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVecinii unguri își vor vaccina obligatoriu personalul sanitar contra Covid-19

Vecinii unguri își vor vaccina obligatoriu personalul sanitar contra Covid-19

Ordonanţa va intra în vigoare în 15 august, iar cei care lucrează în domeniul sănătăţii vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a începe vaccinarea, a declarat Ágnes Galgóczi, şeful Departamentului de epidemiologie din cadrul Centrului Naţional pentru Sănătate Publică, informează agenția MTI.

Galgóczi a explicat că vaccinarea este obligatorie pentru toţi cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi nu s-au vaccinat încă: pentru cei care furnizează servicii de îngrijire de bază, cei din ambulatorii, cei din spitale, cei de pe ambulanţă, cei din industria farmaceutică, cei care furnizează servicii de transport pentru pacienţi – indiferent că lucrează în sistemul de stat sau în sistemul privat. În plus, vaccinarea este obligatorie şi pentru toţi cei care lucrează în cadrul instituţiilor de servicii sociale.

De asemenea, vaccinarea este obligatorie pentru toți cei care doresc să se angajeze în acest domeniu.

Galgóczi a subliniat că vaccinarea celor din domeniul sanitar este importantă atât în vederea protejării sănătăţii proprii, cât şi în vederea protejării sănătăţii pacienţilor.

Oficialul a specificat, de asemenea, că administrarea celei de-a treia doze nu va fi obligatorie pentru personalul sanitar.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă