36.7 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăPoliticăUSR: Iohannis nu a fost la dineul lui Biden de la Casa...

USR: Iohannis nu a fost la dineul lui Biden de la Casa Albă. L-a trimis pe Ciucă, dar nu a fost primit

Claudiu Năsui, deputat USR, a declarat că președintele Klaus Iohannis a absentat de la dineul organizat de Casa Albă și la care au fost invitați toți șefii de stat și de guvern din NATO. Potrivit lui Năsui, Klaus Iohannis l-ar fi trimis în locul lui pe Nicolae Ciucă, însă “americanii nu l-au primit”, transmite Antena 3.

“Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri. Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis”, a scris Claudiu Năsui, într-un mesaj publicat pe X.

Potrivit acestuia, președintele a fost invitat la dineu, însă “a ales să nu se ducă”. “L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite. Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât”, a continuat Claudiu Năsui.

Deputatul USR a lansat și alte acuzații la adresa lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă

“Dar trecând peste rușinea de a forța nota cu Ciucă și de a nu fi primit, totuși de ce nu s-a dus totuși Klaus Iohannis la dineul cu șefii de stat NATO așa cum era normal? De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanță? Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianță? “
“Repet, căutați-l în poze și veți vedea că nu-l veți găsiți nicăieri. Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington. Cum să fii la Washington invitat de președintele SUA la dineu cu șefii de state și să alegi să nu te duci? “
“Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce președintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de președintele SUA? A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă? Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO. O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente”.

Summit NATO Washington: Iohannis și Zelenski semnează acordul bilateral de securitate între România și Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodimir Zelenski au semnat joi, la Washington, acordul bilateral de securitate, asemănător cu cele semnate de Ucraina şi cu alte state. Documentul are strict valoare politică, nu juridică, transmite Antena 1.
Preşedintele român a fost însoţit la ceremonia de semnare de ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, de ministrul apărării, Angel Tîlvăr, şi de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Alături de preşedintele Ucrainei, s-a aflat, printre alţii, şi ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

Textul acordului politic semnat de România cu Ucraina este asemănător cu cele semnate de alte state, vizând domenii de cooperare cu relevanţă pentru consolidarea capacităţii Ucrainei de a se apăra şi de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU, şi pentru întărirea securităţii României.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...

Joe Biden îl atacă pe Donald Trump: „Ne-a diminuat prestigiul pe plan mondial mai mult decât orice alt preşedinte”

Fostul președinte american Joe Biden l-a criticat dur pe actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, în timpul unui discurs susținut sâmbătă, la...

Și-a închis definitiv un capitol! Stefanos Tsitsipas ia o decizie radicală înainte de Wimbledon

Stefanos Tsitsipas a anunțat că a încheiat colaborarea cu tatăl său, Apostolos Tsitsipas, iar de această dată susține că despărțirea este una definitivă.Stefanos Tsitsipas...
Ultima oră
Pe aceeași temă