12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăMediuUSR: Fără taxa verde aplicată prosumatorilor de energie

USR: Fără taxa verde aplicată prosumatorilor de energie

Parlamentarii USR Cristina Prună şi Remus Negoi au depus o iniţiativă legislativă pentru scutirea de la plata certificatelor verzi şi extinderea compensării cantitative la prosumatorii de energie electrică.

Potrivit unui comunicat al USR, iniţiativa vizează prosumatorii care plătesc în prezent taxa pentru certificatele verzi chiar dacă “injectează” în reţea o cantitate de energie mai mare decât consumă pe parcursul anului.

USR menţionează că “statul aplică în prezent certificate verzi pentru toţi consumatorii de energie, iar banii din această taxă sunt direcţionaţi către producătorii de energie regenerabilă”, fiind “absurd” ca prosumatorii, care la rândul lor produc energie verde, să plătească o subvenţie către alţi producători de energie regenerabilă prin certificatele verzi.

“La începutul anului 2023 erau peste 40.000 de prosumatori, iar cumulat aceştia aveau o putere instalată în capacităţile de producţie de energie de aproximativ 400 MW. Asta înseamnă mult decât a făcut statul român în peste 10 ani. Totuşi, legislaţia în vigoare îi pune să achite în continuare taxa pentru certificatele verzi aferentă energiei consumate. Aşadar, cu toate că un prosumator generează mai multă energie decât consumă, acesta achită în continuare o subvenţie pentru energia regenerabilă (certificate verzi) în ciuda faptului că produce energie 100% verde. Cu această iniţiativă legislativă venim în sprijinul a zeci de mii de români care au investit cu bună credinţă pentru a deveni independenţi energetic”, a declarat deputata USR Cristina Prună, citată în comunicat.

În acelaşi timp, prosumatorii primesc în schimbul energiei electrice injectate în reţea preţul pe care îl achită pentru energia electrică consumată. Acest lucru poate fi în dezavantajul prosumatorilor pentru că nu se urmăreşte evoluţia pieţei de energie electrică, susţine USR.

“Prosumatorii de energie primesc pentru energia injectată în reţea acelaşi preţ ca cel pentru energia consumată. În condiţiile în care un prosumator produce mai mult decât consumă, furnizorul de energie nu va avea niciun interes să îi ofere preţul de piaţă. Prin această iniţiativă, zeci de mii de consumatori vor încasa pentru surplusul de energie livrat în reţea preţul de pe bursa OPCOM. Având în vedere problemele generate de legislaţia secundară în aplicarea compensării cantitative, acest proiect de lege vine în sprijinul prosumatorilor”, a afirmat senatorul USR Remus Negoi.

USR atrage atenţia că este necesară creşterea producţiei de energie, dar şi o legislaţie care să stimuleze prosumatorii.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă