29.2 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUNESCO a evaluat pagubele produse asupra Catedralei "Schimbarea la Faţă" din Odesa

UNESCO a evaluat pagubele produse asupra Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Odesa

Specialiştii UNESCO au evaluat, luni, pagubele produse de atacul cu rachete lansat săptămâna trecută asupra Catedralei „Schimbarea la Faţă” din centrul oraşului ucrainean Odesa, a declarat viceprimarul localităţii Oleg Brindac, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, cea mai mare catedrală ortodoxă din Odesa necesită măsuri urgente pentru conservare, în special în cazul acoperişului, pereţilor şi frescelor interioare. El susţine că structura de rezistenţă a lăcaşului de cult a fost afectată, însă consideră că lucrările de consolidare nu pot începe înainte de încheierea războiului.

„Astăzi nu putem să spunem exact valoarea pagubelor. Noi înţelegem că pe timp de război nu se poate face aşa ceva. Datoria noastră este ca, în acest moment, sub coordonarea UNESCO, să găsim cele mai bune soluţii pentru a conserva acest patrimoniu. Este necesară conservarea, pentru că va veni perioada de iarnă şi nu trebuie să se degradeze şi mai mult”, a afirmat Brindac.

Catedrala „Schimbarea la Faţă” a fost inclusă, la începutul acestui an, în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar pe 23 iulie a fost avariată în timpul unui val de rachete lansate de forţele ruseşti.

„Catedrala este simbolul oraşului. Este locul unde vine fiecare om şi se roagă în faţa icoanelor. Nimic nu este mai scump decât rugăciunea în catedrală. Ruşii au vrut de fapt să atace credinţa, care este inima Ucrainei. Toată lumea vede că această biserică nu este o structură militară”, a mai precizat oficialul din Odesa.

Catedrala „Schimbarea la Faţă” a fost fondată în 1795, demolată de sovietici în 1936 şi reconstruită în anii 2000.

În 2010, ea a fost sfinţită de Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Catedrala ţine de Biserica Ortodoxă Ucraineană dependentă de Patriarhia Moscovei, o ramură care a întrerupt legăturile cu Rusia după invazia din 2022.

Atacul de pe 23 iulie a afectat 28 de clădiri din centrul istoric al Odesei, care a fost inclus, de asemenea, în Patrimoniul UNESCO. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Modric a lăsat pe toată lumea în suspans! Anunțul făcut după eliminarea dramatică a Croației

Luka Modric a evitat să confirme dacă meciul cu Portugalia a fost ultimul din cariera sa internațională și a anunțat că va lua o...

Modric a lăsat pe toată lumea în suspans! Anunțul făcut după eliminarea dramatică a Croației

Luka Modric a evitat să confirme dacă meciul cu Portugalia a fost ultimul din cariera sa internațională și a anunțat că va lua o...

Valul de caniculă se intensifică în iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

România se pregătește pentru o lună iulie mai caldă decât în mod obișnuit, potrivit prognozei meteorologice pentru următoarele patru săptămâni.Specialiștii estimează că temperaturile vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă