17.4 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalUn sirian a atacat cu cuțitul mai multe persoane la Berlin

Un sirian a atacat cu cuțitul mai multe persoane la Berlin

Doi bărbaţi au fost răniţi într-un atac cu cuţitul comis marţi la prânz în partea de vest a Berlinului, a anunţat poliţia germană, potrivit DW.

Suspectul, un sirian care trăieşte în Suedia, a atacat mai multe persoane pe stradă în districtul berlinez Charlottenburg, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Doi bărbaţi victime ale acestui atac au fost spitalizaţi, între timp unul dintre ei fiind externat.

Serviciile de urgenţă au fost alertate asupra incidentului cu puţin timp înainte de prânz în această ultimă zi a anului. Suspectul a fost reţinut, iar potrivit presei germane mai mulţi trecători au intervenit pentru a-l imobiliza după ce a început să înjunghie oameni.

Acesta ar fi furat un cuţit dintr-un supermarket, unde a atacat una dintre victime, celălalt bărbat rănit fiind apoi atacat afară, în faţa unui hotel. Poliţia germană susţine că, potrivit datelor preliminare ale anchetei, suspectul ar suferi de tulburări psihice şi atacul nu ar avea o motivaţie teroristă.

Într-un incident separat, o tabără de refugiaţi din vestul Germaniei, în landul Renania de Nord-Westfalia, a fost atacată în cursul nopţii cu petarde de autori necunoscuţi.

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de securitate de la Riad – relatează DPA.
Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, numit Taleb A., în conformitate cu legislaţia germană, însă Germania nu a răspuns, au precizat sursele.

Acestea au declarat că bărbatul este un musulman şiit originar din oraşul Al-Hofuf din estul Arabiei Saudite. Şiiţii sunt o minoritate în ţară, reprezentând doar aproximativ 10% din naţiunea majoritar sunnită.

Există rapoarte repetate de discriminare împotriva musulmanilor şiiţi în Arabia Saudită.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Luca Niculescu participă la preluarea mandatelor de către cinci miniștri. Marian Neacșu preia conducerea MAI

Premierul Luca Niculescu participă miercuri la ceremoniile de preluare a mandatelor pentru cinci ministere, printre care Afacerile Externe, Educația și Apărarea Națională. În paralel,...

Peste 90 de mineri protestează în subteran la Vulcan. Salariile, mai mici cu 300 de lei, după transferul de la Lupeni

Sindicaliștii avertizează că minerii nu vor renunța la protest fără o soluție concretă și garanții oficiale din partea Ministerului EnergieiPeste 90 de mineri au...

Kremlinul, după discuțiile dintre Putin și emisarul lui Trump: Ce spune Rusia despre reluarea negocierilor cu Ucraina

Abordările Ucrainei și Europei privind încheierea războiului din Ucraina, pe care emisarul american Steve Witkoff i le-a prezentat miercuri președintelui rus Vladimir Putin, nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă